Foto/Video: Veneția, atracția principală în aceste zile!

by Bianca Baraboi

Veneția este fără doar și poate punctul zero al distracției cu măști și costume grandioase în aceste zile. Celebrul carnaval a început în urmă cu mai bine de o săptămână, însă turiștii continuă să ajungă acolo.
Piața San Marco este locul unde mai toată lumea ajunge și unde, se strâng cei care, costumați, vin să își etaleze ținutele. Distracția este însă și pe măsură prețurilor: o pizza pe terase în celebra piață se vinde și cu 30 de euro.

Mii de turiști au ajuns deja la Veneția și odată ce au poposit în celebra piață San Marco au început să își etaleze costumele și să se lase filmați și fotografiați de alții, care au venit doar să îi admire. Am ajuns și noi prin Veneția și am stat de vorbă cu câțiva dintre ei. De pildă acestă doamnă a venit special din Franța pentru carnaval.

Îmi place să fiu aici cu costumul meu, să mă plimb pe strada. M-am îndrăgostit de Veneția de câțiva ani.

De unde sunteti?

Din Franța.

Și ați venit special pentru carnaval?

Da.

Cine v-a făcut costumul?

Mi-am facut singură costumul. Totul este făcut de mine.

Acest cuplu a ajuns la Veneția tocmai din Scoția. El își aniversează ziua de naștere, ea este fascinată de costume.
Să fim sinceri ne-am luat 4 zile de vacanță, deoarece este ziua sotului meu.

La multi ani!

Și am realizat că este carnavalul. Am venit și îi vedem pe toți acești oameni cu costumele lor.

Ce credeți despre ei?

Sunt uimitori, unii și le-au făcut singuri, alții le-au închiriat.

Oamenii se relaxează la cafenelele de aici însă cele mai căutate locuri din piața San Marco sunt tarabele cu suveniruri unde se probează la fiecare minut, măști de toate felurile.

Soarele blând și gradele cu plus aduc multă bucurie celor care au venit să își etaleze costumele, care mai de care mai speciale.

Iubesc carnavalul, vin aici de când aveam 28 ani.

Frumos! Cine v-a făcut costumul?

Fiica mea.
Cât timp i-a luat?

Nu știu exact, aproximativ 10 zile.


Mama mea mi-a făcut costumul.

Cum vă simțiți aici?

Mă simt foarte bine, ieri am lipsit. Anul acesta abia am așteptat să vin aici.

Dacă bugetul vă permite, Veneția este o opțiune bună în următoarea perioadă. Carnavalul e în plină desfășurare până pe 13 februarie, iar zilele următoare o parte din actorii Teatrului Național Aureliu Manea Turda, ajung și ei în Veneția, cu 6 reprezentații ale spectacolului Hellequin.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza