Când apelez la profesorul consilier școlar, psihoterapeut sau psihiatru? Mircea Miclea: Dacă vrei să rezolvi o problemă a unui copil, trebuie să implici toți oamenii care ar putea să îl schimbe

by Oana Spiru

Când apelez la profesorul consilier școlar, psihoterapeut sau psihiatru pentru problema unui elev? „Primul nivel sunt probleme pe care le pot rezolva profesorii la clasă, al doilea nivel sunt problemele pe care le pot rezolva profesorii consilier școlar, al treilea nivel sunt cele pe care le pot rezolva și psihioterapeutii, al patrulea nivel psihiatrii sau psihiatri plus psihoterapeuți, În toate aceste situații, prezența părinților este esențială”, a declarat profesorul Mircea Miclea la A7TV, analizând relația dintre profesori și părinți și cum se poate interveni când copilul are o problema.
„Primul la care trebuie să apelăm, după ce profesorul diriginte nu poate să facă față unei situații, este profesorul consilier.

În cazul în care problema îl depășește pe consilierul școlar, părintele poate consulta lista psihoterapeuților acreditați de Colegiul Psihologilor. Pe de altă parte, sugerez, așa cum mergem la medicul de familie și medicul de familie ne trimite la un medic specialist, el știe mai bine care e medicul specialist mai bun, și în cazul acesta, părintele, înainte de a căuta pe internet lista de psihoterapeuți, să întrebe totuși consilierul școlar pe cine le recomandă”, spune Mircea Miclea.

Intervenția lui Mircea Miclea:

„Rep.: Avem profesor consilier școlar, în medie 1 la 800 de elevi, deși tendința este către 1 la 600. I-am avut invitați aici pe domnii secretari de stat, înțeleg că atât au reușit să recruteze.

Mircea Miclea: Realitatea este cu totul alta. Anul trecut, de exemplu, încă era 1 la 1400, în medie, pe județe, depinde de județ. Deci, nu e deloc 1 la 800. Poate că în 2-3 ani ajungem la 1 la 800.

Rep.: Dincolo de faptul că sunt puțin specialiștii, părinții și cadrele didactice sunt cumva într-o confuzie vizavi de rolul lor. Când apelez la profesorul consilier școlar, când la psiholog, când la psihoterapeut, când la psihiatru?

Mircea Miclea: Trebuie să ne gândim în termeni de cum să asigurăm o anumită îngrijire în funcție de gradul de intensitate a nevoii.

Primul la care trebuie să apelăm, după ce profesorul diriginte nu poate să facă față unei situații, este profesorul consilier.

Adesea, profesorul consilier este profesor care și predă anumite discipline, dar câteodată nu este. Este specializat în psihopedagogie sau psihologie. Se numește profesor consilier pentru că e bine și pentru statutul lui și pentru școală să intre în categoria personal didactic, să nu apară doar consilier, ci profesor consilier. Este singurul argument serios de ce se numește profesor consilier.

El va putea aborda problemele care se leagă de relațiile dintre copiii, de strategiile de învățare, de optimizare a strategiilor de învățare, de modul în care se raportează la anumite modele, de prevenția anumitor probleme de genul anxietății, probleme legate de sănătate psihosomatică, de imaginea corporală. Este primul nivel și este abilitate pentru așa ceva, în sensul că școala îi de competențele pentru a rezolva această categorie de probleme.

Dacă problemele sunt de intensitate mai mare, adică depășesc nivelul lui de competență, atunci el trebuie să trimită copilul la un psihoterapeut. Unii din trebuie psihologii care sunt la CJRAE, Centrele județene de resurse și asistență educaționale, au și pregătire în psihoterapie, dar sunt puțini. Cei mai mulți sunt specializați pe psihologie școlară, adică pe a face față problemelor pe care copiii le întâmpină în mediul școlar.

Dacă un profesor consilier constată că problema este dificilă, mai simplu spus, nivelul de anxietate, depresie depășește punctul acela în care facem diferența dintre o problemă care e clinică versus non clinică, toți putem să avem anxietate, dar doar unii dintre noi depășesc un anumit prag dincolo de care anxietatea devine problemă clinică, atunci trebuie trimis la psihoterapie.

Dacă nu se rezolvă prin psihoterapie, atunci trebuie recurs la medicație, eventual o combinație dintre medicație și psihoterapie, adică trebuie trimis la psihiatrie.

Prin urmare, trebuie să gândim asigurarea ajutorului de specialitate în funcție de nivelul pe care îl are problema, de dificultatea pe care o are problema.

Primul nivel sunt probleme pe care le pot rezolva profesorii la clasă, al doilea nivel sunt problemele pe care le pot rezolva profesorii consilier școlar, al treilea nivel sunt problemele pe care le pot rezolva și psihioterapeuții, al patrulea nivel psihiatrii sau psihiatri plus psihoterapeuți.

În toate aceste situații, prezența părinților este esențială. De ce spun lucrul acesta? Pentru că unul dintre standardele de aur în intervenția cu copiii se numește intervenție multivocală. Mai simplu spus, atunci când vrei să rezolvi o problema a unui copil, trebuie să recurgi la toți agenții care ar putea să schimbe modul în care funcționează copilul.

Să vă dau exemplu, cum lucrăm noi, dacă ai un copil de 5, 6 ani și are o problemă cu autoreglarea emoțională, atunci eu, ca psiholog, îi spun anumite lucruri și fac anumite lucruri, dar, în același timp, îți dau ție, ca părinte, o serie de materiale multimedia, pe care eu le-am filtrat, din care tu înveți cum anume să te comporți cu el când el nu este la mine în cabinet, e la tine acasă. Dacă tu, ca părinte îmi dai voie, eu trimit educatoarei pe care o are copilul un material în care îi spun ce să facă când copilul respectiv are cutare problemă, să zicem de autoreglare a impulsurilor în relațiile cu alți copii.

Cineva dirijează intervenția, dar sunt utilizați toți agenții care contribuie la schimbare pentru a face schimbarea. Asta este standardul de aur în intervenția la copii. La fel și evaluarea, adică am un instrument de evaluare pe care o vizează psihologul, dar dau și o scală de evaluare educatoarei și o scală de evaluare părintelui, îmi răspund la cum se comportă copilul acasă sau la grădiniță și apoi sintetizez toate aceste instrumente de evaluare, toată evaluarea.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă un părinte este de a consulta lista psihoterapeuților acreditați de Colegiul Psihologilor. Pe de altă parte, sugerez, așa cum mergem la medicul de familie și medicul de familie ne trimite la un medic specialist, el știe mai bine care e medicul specialist mai bun, și în cazul acesta, părintele, înainte de a căuta pe internet lista de psihoterapeuți, să întrebe totuși consilierul școlar pe cine le recomandă”.

Sursa: edupedu.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza