Spitalul de Urgență pentru Copii, dotat cu echipamente medicale noi pentru combaterea infecțiilor nosocomiale

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj cu nu mai puțin de 106 echipamente medicale noi menite să reducă riscul infecțiilor nosocomiale din Spitale. Valoarea totală a echipamentelor achiziționate se ridică la 617.830 de lei, proiectul având finanțare europeană prin PNRR.

” Continuăm să investim în dotarea și modernizarea Spitalului nostru de Copii, astfel încât specialiștii instituției sanitare să poată oferi cele mai bune servicii medicale, în condiții de deplină siguranță. Ne dorim ca prin intermediul celor 119 dotări vizate de acest proiect european să contribuim la protejarea vieții și a sănătății micilor pacienților, precum și a întregului personal.”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Unitatea spitalicească aflată în subordinea forului administrativ județean va beneficia de 50 de sisteme de decontaminare/tratare a aerului din încăperi, patru sisteme cu abur și dezinfectant pentru decontaminare și dezinfecție rapidă de nivel înalt a suprafețelor greu accesibile, în prezența umană, un echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice pe suprafețe, un echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice în aer și 50 de cărucioare multifuncționale, recomandate pentru sistemul de mopuri și lavete preimpregnate automat.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 12 martie 2024, ora 15:00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza