Ni se cere să stăm în casă. Să ne panicăm, dar numai până la limita îngrijorării, să ne ferim unii de alții, fără să devenim sălbatici, să respectăm regulile de igienă și măsurile de prevenție, dar să nu ne repezim la rafturile supermaketurilor. Greu, nu? Unde este viața noastră, deoarece în ultimele zile trăim parcă un adevărat coșmar! Și, totuși, oamenii sunt cele mai adaptabile ființe, indiferent de culoarea pielii, de limba vorbită sau de vârstă. Intrarea într-un scenariu sau altul e contestabilă, înfricoșătoare, dar cu puțină răbdare din partea noastră, cu încurajarea clasică „Să nu fie mai rău!” ( că doar așa e la noi, la români!) vom ajunge să trăim bine și în izolare, chiar să facem lucruri pe care nici nu le puteam imagina înainte. Gospodinele spală saltelele, bărbații repară uneltele, copiii descoperă jocuri prăfuite, dar și faptul că acasă nu e ca la școală (sic!), și parcă le stă pe limbă expresia „Ce bine era la școală!”. Dar noi suntem acasă, cu familia, ne certăm, ne batem, apoi tot noi ne împăcăm!
Cei peste cinci milioane de români din dispora, izolați de multă vreme de familiile lor, stau în case străine, în chirie. Puțini au alături soții, copiii ori părinții lor. Câtă răbdare și speranță risipesc sau investesc, dacă vreți, în această perioadă?
Iată ce scrie Felicia Gherman, aflată în tocmai China, țara în care a izbucnit pandemia.„Fiți vigilenți și disciplinați! Eu fac aceste lucruri de două luni. Credeți-mă sunt foarte importante…Păstrați-vă imunitatea ridicată și echilibrul emoțional încercând să faceți acum, acasă, în familie sau singuri, lucruri la care ați visat dar pe care nu ați reușit să le realizați din cauza tumultului vieții. Vedeți partea bună a izolării….În metropola Beijing, cerul e precum albastrul de Voroneț, păsările se joacă în copaci, le aud trilurile, le văd de la fereastră și plâng de bucurie, natura reînvie. Pentru ea viața merge mai departe neatinsă …Vă doresc multă sănătate, gânduri bune și izolare cu folos. Dumnezeu să apere omenirea!”.
Din Italia, Aura Hortopan ne povestește că, la începutul perioadei de izolare, în Bolzano, un român s-a urcat pe o clădire înaltă și a amenințat că se aruncă în gol. Stați liniștiți, a fost salvat de pompieri! Striga că dacă nu merge la lucru, nu va avea de unde să plătească chiria și va ajunge să doarmă sub cerul liber. Povestea ei are și un substrat: presa locală a menționat doar în treacăt, undeva la sfârșitul materialului, etnia bărbatului care își pierduse mințile.
”Nu-i condamn pe cei au venit sau doresc să vină acasă. Acolo, dacă nu ai casă, de lucru, ajungi la mila serviciilor sociale. Noi, eu și soțul meu, am venit acasă la începutul lunii februarie și n-am mai plecat din cauza epidemiei. Zilele trecute ne-a sunat angajatorul să așteptăm vești de la el, să mergem când va avea nevoie. Aici avem măcar o casă în care să putem sta izolați! Din câte știu eu, acolo sunt peste 200 de români, în jur de 20 lucrează în construcții, restul în hoteluri și restaurante, adică nu mai au de lucru”, povestește și Alina Campo, întoarsă de curând din Bermude.
Ne mutăm în Anglia. Referindu-se la jignirile inimaginabile aduse românilor întorși din diaspora de către un cunoscut jurnalist, președintele Federației Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, se declară de-a dreptul consternat.
„Îi solicit ziaristului Daniel Nanu și site-ului ziariștii.com să ceară public scuze tuturor românilor din diasporă. Ne-a numit, la comun, boschetari, iar în străinătate suntem peste 5 milioane de români. Este foarte grav ce a făcut, și-a bătut joc de compatrioții săi. Trebuie să-și ceară scuze personal și în mod public. Sincer, ne gândim să-l dăm în judecată, mi se pare strigător la cer ce a scris. Nu trebuie nimeni să uite că diaspora a susținut economia României mulți ani, numai pentru acest lucru și trebuie să fim măcar respectuoși”, a declarat Emanuel Cioacă.
Federația numără 250 de membri și mii de simpatizanți, iar președintele ei spune că vorbește des cu români din alte țări.
„Părerea mea, personală, este că se dorește, într-un efort mondial, să ne panicăm. Astfel, lumea săracă nu prea are ce pierde, iar dintre companii vor rezista doar cele foarte mari, în timp ce restul vor dispărea, pur și simplu. Ce ar avea de câștigat Italia dacă raportează atâția morți? Nu cred că ar avea ceva de câștigat, s-a dorit o acțiune împotriva Chinei, care a scăpat de sub control. Zici că trăim Apocalipsa, dar nimeni nu cunoaște vreun bolnav de corona virus. Am vorbit cu români de peste tot, din America, Spania sau Italia, care stau izolați. Aici, oamenii lucrează, cei de la birouri lucrează de acasă, iar, constructorii, de exemplu, merg pe șantiere. Le recomand românilor de peste granițele țării să nu se panicheze, să gândească pozitiv și să meargă la serviciu, altfel nu vor avea din ce să trăiască!”, este mesajul lui Emanuel Cioacă.
În Franța, doi dintre românii noștri par să fie de acord cu cele de mai sus. Geta Porumb și Liviu Bojan. Cu mențiunea că… „e greu de descris starea de spirit a francezilor, izolarea nu permite o comunicare normală, iar mass-media nu a dat dovadă că slujește adevărul (Nu prima dată când auzim acest lucru, așa că se impune o precizare. Mass-media preia declarațiile oficialilor și specialiștilor și le difuzează!). Ideea, că poate mâine nu vom mai găsi nimic de mâncare sau din cele care ne sunt necesare, este înnebunitoare!”. Domnul Bojan face planuri în limba română, se proiectează într-o perioadă viitoare în care, speră el, se va afla pe meleagurile natale. A rămas optimist, deși soția lui este medic, iar veștile aduse acasă sunt tot mai rele.
În Spania, scenariul se repetă, oamenii stau izolați în case. Dintr-un sat-stațiune din regiunea Murcia, Marina Radu ne spune că, la ei în zonă, în casele de vacanță, s-au izolat bunicii, împreună cu nepoții lor. Groaza a crescut exponențial, mai ales că aceștia veneau din Madrid. Și la ei s-a terminat hârtia igienică de pe rafturi, toate magazinele, restaurantele, au fost închise, merg doar la plimbare individuală cu cățeii sau la alimentară.
Ne mutăm în America, unde Marcel Marian din Illlinois ne povestește că lumea e în izolare totală, școlile sunt închise, iar companiile mari au creat condiții pentru a se lucra de acasă. Lipsesc kit-urile pentru testare, nu sunt permise întâlnirile în grup, toate restaurantele si hotelurile au fost închise. Dar, optimist, el estimează că situația va dura doar două săptămâni.
Tot de peste Ocean, din New York, Anda Ștefănescu, aflată în izolare la domiciliu, după ce s-a întors dintr-o vacanță din Alaska, povestește că străzile sunt pustii și că este afectată personal de această criză… Părinții ei trebuiau să meargă o lună în America, dar zborurile au fost anulate. Își face constant griji pentru ei, dar și pentru toți românii. „Mă îngrijorează reacția oamenilor, în loc să fie solidari, majoritatea sunt egoiști și paranoici!”, a conchis Anda.
Din Canada, Monica Stanciu, ne dă ultimele știri… Au apărut 3.000 de cazuri de îmbolnăviri într-o noapte, așa că, deși s-au suspendat zborurile, ce este mai rău, crede ea, va urma. În Ontario sunt 300 de îmbolnăviri și 9 morți (n.r.- vineri, 20 martie), iar ultima victimă nu călătorise nicăieri. Plină de îngrijorare, Monica ne mai spune că școlile s-au închis până în aprilie, iar în regiunea ei, unde locuiesc aproximativ 250 de mii de români, protocolul sanitar de prevenție este mai bun, dar tot nu sunt destule măști și echipamente de protecție. Lumea cumpără dezinfectanți de pe internet, dar perioada de livrare este destul de lungă.
Sigur că am fi putut vorbi cu mulți români, dar situația este similară, ușor de imaginat. Un virus al tristeții, al neputinței, de la care se așteaptă un fel de schimbare… A lumii în general și a fiecăruia în parte…
TEXT: Cristina Pintilie Șendrea
este parte a
