Canon sau Epson: Cum să alegi imprimanta multifuncțională potrivită?

by Christian Suciu

La birou și acum și acasă, de când și noi românii am început să lucrăm mai mult remote, imprimantele au devenit un element indispensabil. Există mulți factori de luat în considerare atunci când alegeți imprimanta potrivită pentru nevoile dumneavoastră. Fie că scanați documente administrative, imprimați fotografii sau fotocopiați lucrări pentru școala celui mic, este greu să nu aveți propria imprimantă. 

Imprimantele multifuncționale sunt la îndemână în acest sens, datorită numeroaselor funcții pe care le au. Acestea încorporează un sistem de imprimare, un scaner, un copiator și, uneori, chiar și un fax.  Trăim în România și, din păcate, mai avem nevoie și de fax! De la viteza de imprimare și rezoluția scanerului până la conectivitatea disponibilă, există multe criterii de care trebuie să țineți cont atunci când alegeți produsul potrivit. 

Povestim astăzi despre imprimanta Epson și imprimanta Canon, două branduri cunoscute și apreciate în această piață. 

Imprimanta Epson – cu ce se laudă?

Epson este un brand recunoscut la nivel global în domeniul tehnologiei de imprimare, oferind o gamă largă de imprimante pentru uz personal, profesional și industrial. Fondată în Japonia, compania s-a specializat în producerea modeleului de imprimantă Epson de 3 feluri: inkjet, matricială și laser, distingându-se prin inovație și calitate. Imprimanta Epson este apreciată pentru eficiența ei energetică, calitatea superioară a imprimării și durabilitatea cartușelor de cerneală. Există modele compacte pentru acasă, soluții avansate pentru birouri și imprimante de format mare pentru task-urile profesionale. În zilele noastre, Epson continuă să inoveze în tehnologia de imprimare, punând accent pe sustenabilitate și pe reducerea impactului asupra mediului.

De exemplu, gama EcoTank de la Epson este recomandată pentru cei care trebuie să imprime în cantități mari. Aceasta dispune de rezervoare de cerneală color de mare capacitate (galben, magenta și cyan), precum și de un rezervor de cerneală neagră de umplut. Este un mod destul de economic de a imprima. Chiar dacă reîncărcările costă ceva mai mult, acestea pot imprima până la 14.000 de pagini la fiecare reîncărcare. Este o imprimantă Epson multifuncțională de înaltă calitate, cu un ecran mare (non-touch), prevăzută cu o serie de conexiuni: cablu RJ45 sau conexiune Wi-Fi pentru internet, conexiune wireless sau USB-B. 

Imprimanta Canon – ce știm despre ea?

Canon este unul dintre cei mai recunoscuți și respectați producători din industria tehnologiei de imprimare, având o istorie îndelungată în dezvoltarea de soluții inovatoare de imprimare și imagine. Canon oferă o gamă variată de imprimante care se adresează atât utilizatorilor obișnuiți, cât și celor profesioniști, incluzând imprimante inkjet, laser și multifuncționale care combină funcții de imprimare, scanare și copiere într-o singură imprimantă. De asemenea, brandul pune un accent deosebit pe inovație în cadrul gamei sale de produse, introducând tehnologii precum sistemul de cartușe cu cerneală individuală pentru a reduce risipa și a îmbunătăți eficiența utilizării cernelii.

Imprimanta Canon este cunoscută pentru calitatea excepțională a imprimării, fiabilitatea ridicată și eficiența costurilor, oferind rezoluții impresionante. 

La fel ca o imprimantă Epson, și o imprimantă Canon se angajează în practici sustenabile, lucrând la reducerea impactului ecologic al produselor sale și promovând reciclarea cartușelor de cerneală și toner. 

Avem și aici seria Canon MegaTank, o imprimantă Canon destul de recent apărută, cu rezervor cu jet de cerneală, care se mândrește cu un volum mare și costuri reduse de imprimare. Proiectată de la zero cu cele mai recente progrese din industria imprimantelor cu rezervor, această opțiune accesibilă stabilește un standard ridicat pentru o imprimantă cu rezervor entry-level. Această imprimantă Canon cu jet de cerneală beneficiază de loialitatea față de marcă și de recunoașterea care vine odată cu calitatea de inovator. Spre deosebire de imprimantele laser high-end cu taxe de intrare costisitoare, imprimanta Canon MegaTank oferă o experiență de consum facilă, imediat ce este scoasă din cutie. Echipată cu un set de sticle de cerneală și două sticle bonus de cerneală neagră, aceasta pare a fi un punct de plecare fantastic pentru cei care doresc să încerce această tehnologie.

În final, trebuie să menționăm că există pe piață multe cartușe de cerneală compatibile disponibile pentru modelele de imprimante Canon și Epson, deci acest lucru nu ar trebui să fie o problemă. Așadar, analizați cu atenție modelul de imprimantă care vă place și luați o decizie conform nevoilor și bugetului dvs. !

Te-ar putea interesa si

Comenteaza