Clujence pe podium la New York Fashion Week!

by Bianca Baraboi

Trei tinere clujence au defilat anul acesta la New York Fashion Week! A fost o experiență inedită pentru fete, dar și pentru Corina Câmpian, managerul agenției City Fashion Kids Cluj, sub umbrela căreia activează acestea.

Săptămâna Modei de la New York, desfășurată în februarie și septembrie a fiecărui an, este o serie semestrială de evenimente în Manhattan, care se întinde de obicei pe șapte până la nouă zile, când colecțiile internaționale de modă sunt prezentate cumpărătorilor, presei și publicului larg.

Invitația pentru românce, a venit de la o agenție din America și pregătirile au durat câteva luni. Cu ajutorul Cătălinei Bozdun, reprezentanta agenției în România, grupul a obținut viza pentru America, pe 10 ani și astfel a fost posibilă deplasarea.

Este un vis împlinit pe care mi-l doresc de mulți ani. Și care a fost posibil doar cu ajutorul părinților. Toate cheltuielile au fost plătite de ei, ei au făcut eforturi uriașe pentru copii. Dar pot să spun că a fost cea mai bună reprezentație a fetelor de până acum, de când sunt în agenție, a declarat Corina Câmpian, managerul agenției.

Tinerele modele au pășit pe catwalk cu încredere și fără frică. Le-a plăcut, au avut o prestație excelentă și s-au făcut remarcate. Maria, a avut chiar 3 prezentări la New York, cu o ascensiune fulminantă.

Maria, pe catwalk, New York Fashion Week

Pentru mine a fost o experienta unică, atât prin prisma faptului că am defilat într-unul din cele mai cunoscute orașe din lume cât și pentru atracțiile turistice pe care le-am vizitat. Cred ca oricine ar defila pe un catwalk la New-York ar avea satisfacția unui vis împlinit. Am avut emoțiile firești ale unui astfel de eveniment dar acestea au fost compensate de bucuria prezenței aici. A fost greu din punct de vedere al eforturilor financiare făcute de părinții mei dar ușor pentru mine să prezint colecțiile unor designeri celebri, ne-a transmis Maria.

Julia, pe catwalk, New York Fashion Week

Nu doar podiumul a fost minunat. Fetele s-au bucurat și de vizita prin marele New York. Iată ce a împărtășit cu noi Julia:

Experiența din America a fost pentru mine un vis frumos împlinit. New York-ul mi-a oferit cele mai extraordinare experiențe din viața mea .Corina Câmpian, managera agenției din care fac parte ,persoana care m-a croit atât de frumos de-a lungul celor aproape 5 ani, a fost alături de mine și de colegele din agenție și ne-a sprijinit în acest proiect frumos. Am vizitat, alături de delegația României coordonată de d-na Cătălina Buzdun și sprijinită de Ambasada Romaniei în SUA și Institutul Cultural Român, Brooklin Bridge, spectaculosul Summit One ,Central Park, Statuia Libertății și am avut o surpriză extraordinară ,aceea de a apărea pe Billboard .Parca e vârful la care aspiram să ajung. Pe catwalk a fost extraordinar, mă simțeam ca o regină . Colecția Xatko ( Georgia) m-i s-a potrivit perfect, e minunată. Sincer,nu am avut emoții pentru evenimentul New York Fashion Week, dar atunci când am apărut pe Billboard mi- au dat lacrimile. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu o familie minunată care să mă susțină și pe Corina Câmpian care să-mi îndrume pașii în aceasta lume spectaculoasă a modellingului ,pe d-na Catalina Buzdun fără de care această experiență nu se ridica la acest nivel și delegația de părinți și copii alături de care m- am simțit extraordinar.

Diana, pe catwalk, New York Fashion Week.

Și pentru Diana, întreaga experiență a fost uluitoare:

America m-a fascinat încă de la început, am fost foarte impresionată de New York, de Times Square, de Statue of Liberty New York, Summit One Wanderbilt ,Empire State Building,Brooklyn Bridge,One World Trade Center,de Monumentul ridicat pe locul unde au fost Turnurile gemene din New York,de Edison Ballroom unde am avut prezentarea de modă pentru un brand de modă XATKO ,din Georgia.
Mi-a plăcut mult piesa de teatru ALADDIN ,de la New Amsterdam Theatre , care se joacă de 12 ani în fiecare zi cu sală plină, este minunată, merită văzută de toți cei care ajung să viziteze New York, Times Square.
Pe catwalk, participând la celebrul New York Fashion Week ediția 11 Hi-Tech Moda ce a avut loc la Edison Ballroom din Manhattan, m-am simțit minunat și a fost un moment de neuitat.
Am pășit cu încredere și am fost fericită să prezint Bradul XATKO din Georgia .
Doresc să îi mulțumesc Corinei Câmpian ,Managerul Agenției City Fashion Kids Cluj din care fac parte încă din 14 Februarie 2020 dinainte de a împlini 7 ani,care m-a format, îndrumat și care mă iubește și mă sprijină necondiționat, exact ca și o mamă.
Am fost emoționată și foarte fericită când imaginea mea a fost proiectată de mai multe ori într-o singură zi pe un panou Bilboard din celebrul Times Square ,fiind într-o ținută deosebită a unui Brand de Modă XATKO din Georgia.

Fetele își doresc acum să ajungă să cucerească și alte mari scene din lumea modellingului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza