762 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în România, de la începutul epidemiei în țara noastră. În ultimele 24 de ore au fost diagnosticați 186 de noi pacienți; aceștia au vârsta cuprinsă între 4 și 85 de ani.
Dintre persoanele confirmate, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași). Cât privește pacienții încă internați, 16 se află pe secțiile de Terapie Intensivă, 6 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți este bună, staționară.
Din păcate, în ultimele zile 8 persoane diagnosticate cu COVID-19 și-au pierdut viața. Acestea sufereau și de alte boli cronice preexistente.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată se află 5.515 de persoane. În cazul lor se fac verificări pentru a confirma sau infirma infecția cu COVID-19. Alte 83.970 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.624 de teste, din care 461 în unități medicale private.