România a câștigat procesul cu Gabriel Resources, pentru Roșia Montană iar compania se pare că trebuie să plătească statului român costuri de arbitraj dar și o parte a cheltuielilor de judecată. Sumele totale ar avea o valoare de 9,4 milioane de euro.
“Am câștigat procesul cu Roșia Montană! Am scăpat de un mare necaz”, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
“Roşia Montană rămâne în patrimoniul mondial UNESCO iar statul român nu plăteşte nici o despăgubire. Sper că cei care m-au acuzat în ultimii ani să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde şi că este datoria noastră să îl protejăm onest, până la capăt”, a scris eurodeputatul Dacian Cioloş pe Facebook.
Procedura de arbitraj a avut loc la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.
După anunțarea verdictului se pare că părțile au 20 de zile să hotărască publicarea motivației și a părților din ea. După aceste 20 de zile România are 4 luni la dispoziție pentru a contesta decizia.
Procedura de arbitraj a durat mai mult de 8 ani, din iulie 2015 până în septembrie 2023.
sursa: Profit.ro