Columbia-România 3-2! Tricolorii au fost surclasați la toate capitolele de echipa sud-americană însă nu au cedat ușor

by Christian Suciu

România a fost învinsă de Columbia în meciul amical disputat pe stadionul ”Wanda Metropolitano” din Madrid, cu scorul final de 3-2. Viteza și tehnica columbienilor s-au dovedit a fi superioare elevilor lui Edi Iordănescu în prima repriză, însă în actul secund schimbările făcute au adus un plus considerabil tricolorilor, care au reușit să înscrie două goluri în poarta selecționatei aflate pe a 16-a poziție în clasamentul mondial FIFA.

Golul care a deblocat tabela pe Wanda Metropolitano a fost marcat chiar împotriva ”rezidentului” Horațiu Moldovan, portarul lui Atletico fiind surprins de lovitura de cap a lui Jhon Cordoba (5′ ) dintr-o centrare de înaltă clasă din partea lui Luis Diaz. Tricolorii și-au creat la rândul lor ocazii de a egala prin Valentin Mihăilă și Denis Alibec însă apărarea sud-americanilor a rezistat puținelor incursiuni ale naționalei noastre în careul advers. ”Cafeterele” au reușit să-și majoreze avantajul înainte de finalul primei reprize prin golul lui Jhon Arrias (36′ ) venit după o greșeala din partea lui Marius Marin în flancul stâng al defensivei.

Debutul reprizei secunde nu a adus multe schimbări privind felul în care s-a desfășurat partida iar Columbia a continuat să domine jocul și a punctat al treilea gol în poarta lui Moldovan prin Yaser Asprilla (80′ ). La scurt timp însă și România a profitat de o greșeală defensivă și a reușit să reducă din diferență prin Ianis Hagi (83′ ). Tricolorii au continuat să forțeze pe finalul meciului izbutind să marcheze un al doilea gol prin Florin Tănase (90+3′ ) după o centrare primită de la Dennis Man, ce a pătruns în viteză pe flancul drept al columbienilor.

”Mă bucur că echipa nu a cedat, indiferent de moment. Dacă aveam mai mult curaj, mai multă încredere, dar când primeşti gol atât de repede, te scutură un pic emoţional. Fiecare trebuie să-şi asume că nu pierde mingea. Am avut situaţii din care puteam crea ocazii. În repriza a doua, banca a intrat bine, au impactat, am avut situaţii când mai puteam marca. Nu sunt mulţumit de rezultat, dar de efort şi de faptul că echipa dă ce are mai bun sunt mulţumit.

Marea provocare pentru băieţi va fi să se impună la club. Ianis a fost o excepţie, şi-a asumat responsabilitate în joc şi a marcat. Am dat minute şi lui Nedelecearu, am vrut să-l vedem şi pe Opruţ. Echipa a arătat caracter, sunt băieţi buni. Raţiu a dat tot ce are mai bun, trebuie să meargă la club să se impună. Avem nevoie de minute şi când ei au minute, va fi altceva. Am stat şi ne-am gândit la Ianis, i-am dat 20 de minute sâmbătă, dar el a jucat puţin la club, Raţiu la fel, şi Drăguşin trebuie să se impună. Mi-ar plăcea ca jucătorii să evolueze la club şi eu doar să stau să analizez.”, a declarat la finalul partidei, selecționerul Echipei Naționale a României, Edi Iordănescu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza