Azi, 27 martie, la nivel mondial, se sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru.
În orașul nostru avem instituții teatrale de stat dar și independente: Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Reactor de Creație și Experiment, Teatrul de păpuși Puck, Maidan, Magic Puppet, sunt doar câteva dintre ele, care aduc arta în inimile spectatorilor, fie ei mici sau mari.
Astăzi vă prezentăm câțiva actori, dincolo de personaj, actori tineri care au intrat în această lume fantastică de câțiva ani.
Cosmin Stănilă este din Constanța, a studiat actorie la Cluj-Napoca și se pare că Teatrul Național l-a ales să rămână aici, să ne bucure privirile și simțurile cu arta pe care o face pe scenă.
Reporter: Câteva cuvinte despre tine, cine ești, cum te-ai descrie ?
Cosmin Stănilă: Cosmin Stănilă. Actor. Autor dramatic.
R: Când a apărut pasiunea pentru teatru?
C.S: Cam prin liceu, când am și început să practic într-o trupă.
R: Cum a fost în facultate, era așa cum te așteptai?
C.S: Nu îmi imaginam foarte multe despre facultate, mi-a depășit cu mult așteptările.
R: Ce ai făcut după facultate?
C.S: M-am angajat destul de repede. În iulie am absolvit, în vara aia am făcut vreo două proiecte, am fost la Gala Hop și după m-am angajat la Teatrul Național Cluj-Napoca.
R: Cum ai ajuns la Teatrul Național? Ai jucat și în zona independentă? Cum e, care e diferența?
C.S: La Gala Hop am avut norocul să fiu văzut de managerul Teatrului Național, care mi-a propus să mă angajez. Și eu am acceptat. Am jucat în independent mai mult după ce am fost angajat decât înainte. Cred că e o diferență substanțială la nivel de sarcini. În independent ai mai mult de făcut decât strict partea ta de actor.
R: Zi-ne mai multe despre teatrul din zona de stat. Cât e de greu acolo, ce dificultăți ai întâmpinat de-a lungul anilor?
C.S: Sunt obstacolele specifice meseriei, cu provocările artistice aferente, cu căutările ei. De asemenea, odată ce te angajezi, renunuți la o parte din libertatea ta. Programul ți-l faci după programul teatrului. Și ești într-o instituție românească, sunt multe obstacole de natură birocratică la nivel de producție.
R: Cum a fost în pandemie pentru voi?
C.S: Am fost dintre cei privilegiați, am primit în continuare salariile, chiar dacă diminuate, am lucrat de la distanță.
R: Și-a mai revenit acum treaba?
C.S: Da, bineînțeles, e ca înainte.
R: Cum e cu partea financiară? Mai faci ceva pe lângă sau e suficient de la teatru?
C.S: Nu, nu am timp să fac altceva. Trăiesc excusiv din teatru.
R: Cum te menții în formă?
C.S: Fac sport acasă. Am niște probleme cu spatele și nu am voie să fac antrenamente cu greutăți, așa că găsesc alternative cu greutatea corporală și benzi elastice.
R: Ce îți aduce satisfacții în meseria ta?
C.S: Meseria în sine, într-un fel. Sigur că și validările exterioare sunt valoaroase și simt că am nevoie de ele, dar mă bucur de momentele din proces când lucrurile încep să meargă, să curgă, să se împlinească. În ultima vreme încep să mă bucur și de părțile mai dificile.
R: Ai un personaj favorit care ți-a rămas la suflet, mai mult decât altele?
C.S: Nu, n-aș putea zice asta. Îmi place aproape fiecare spectacol în care joc, într-un fel sau în altul. Toate au fost borne importante în dezvoltarea mea.
R: Ai un actor/actriță favorit/ă, un mentor să zic așa, cineva pe care îl apreciezi și pe care îl urmezi poate?
C.S: Îi admir pe mulți, dar nu e cineva de care să zic ,,da domle, vreau să fiu ca ăsta’’.
R: Cum s-ar defini stilul tău de joc? Ești un actor care trăiește cu personajul, te identifici cu el?
C.S: Variază mult în funcție de propunerea regizorală. Mi se pare o parte esențială asta, să încerci să înțelegi (nu neapărat să te identifici cu) personajul.
R: Care sunt cele mai frumoase momente în meseria ta?
C.S: Îmi amintesc de o reprezentație a spectacolului Cartoforii, după pandemie, imediat după ce a început să se joace din nou, cu 20% din public în sală. Nu se știa dacă peste o lună se va închide iar sau dacă o să se îmbunătățească lucrurile. Și era ca și cum ar fi fost primul și ultimul spectacol. Mi-am dat seama cât de fragilă e meseria noastră, cum la asta se renunță prima dată în cazuri de forță majoră și m-am simțit norocos că în momentul ăla pot să ies pe scenă și să mă joc.
R: Povestește-ne un pic și despre zona cinematografică. Ai jucat în filme de scurt sau lung metraj?
C.S: Am jucat în câteva filme de scrut-metraj, majoritatea filme de licență ale absolvenților de la facultatea din Cluj. Și am mai jucat într-un lungmetraj. Și chiar și într-un mediu metraj. Îmi place procesul de la filmări, comuniunea care se creează acolo într-o echipă, stând câte 10-12 ore legate împreună. Din punct de vedere actoricesc sigur că sunt diferențe, dar ele variază mult în funcție de stilul filmului. Există și filme mai teatrale. Legat de ce aleg între teatru și film, clar n-aș putea trăi fără teatru pentru că așa supraviețuiesc. Proiectele cinematografice se întâmplă mult mai rar pentru mine.
R: Ce planuri de viitor ai?
C.S: Din punct de vedere al carierei? Nu prea am. Majoritatea lucrurilor s-au întâmplat fără să le plănuiesc neapărat. Sigur că mi-am dorit lucruri, dar cele mai multe au fost suprize la care nu m-aș fi putut gândi. Vreau să joc, să scriu, dar nu excesiv. Cât să îmi pice bine. Vreau să găsesc timp să mă bucur de familie și prieteni.
sursa foto: Facebook Cosmin Stănilă, Teatrul Național Cluj-Napoca
este parte a
