Un centru medical din România a început testarea în laborator pentru vaccinul împotriva COVID-19

by admin

A început testarea în laborator pentru vaccinul împotriva COVID-19. Virgil Păunescu, directorul Centrului OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara, a făcut anunțul pe pagina de Facebook a clinicii.

Institutul de cercetări medicale din Timișoara, OncoGen, are echivalentul a 1000 de doze de vaccin și miercuri a început testele. “Este vorba de vaccin în faza de testare în laborator”, potrivit OncoGen.

„Dacă ne ajută și statul român cu finanțarea de care avem nevoie, este foarte posibil sa putem pune vaccinul pe piața in toamnă. Spre deosebire de alte strategii de vaccinomică, acest tip nu necesită testarea pe animale. Putem trece in Faza I (testare pe un numar limitat de voluntari) in 3-4 saptămâni”, scriu reprezentanții OncoGen pe pagina de Facebook.

Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, este primul centru de cercetare în domeniul terapiilor genice cu dotări de ultimă generaţie din România şi singurul de acest tip din Europa de Est care dispune de facilităţi de cercetare fundamentală şi aplicată pentru medicina translaţională.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza