Foto: Lalelele prind viață peste tot – Sâncraiu, comuna plină cu flori atrage toate privirile turiștilor

by Bianca Baraboi

Zeci de mii de lalele colorate și-au făcut apariția și în comuna Sâncraiu, așa cum au apărut și la Grădina Botanică din Cluj-Napoca, dar și prin tot orașul. Primăvara se simte în toate colțurile județului deja, însă comuna Sâncraiu rămâne cea mai vestită pentru bulbii de lalele plantați anul, care mai apoi înfrumusețează locul. Nu e de mirare că mii de turiști ajung la Sâncraiu, deoarece priveliștea e minunată.

Celebrele lalele sunt acum ca un brand al comunei, care a primit distincția de Stațiune Turistică de interes Local. Primarul este mândru și în acest an, de cum arată comuna și pentru că a reușit încă o dată să aducă zâmbete pe fețele oamenilor care văd acest rai al lalelelor.

60 de mii de bulbi colorează toate satele comunei Sâncraiu. Acestea se găsesc la sensurile giratorii, pe alei, pe marginea străzilor, încât e imposibil să nu te lovești cu privirea de ele. Iar mirosul lor adaugă un plus experienței vizuale.

Comuna Sâncraiu atrage, anual, peste 10.000 de turiști, de 10 ori numărul locuitorilor, sezonul fiind de la sfârșitul lunii martie până în noiembrie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza