Universitatea Cluj va juca în 18 aprilie meciul din semifinalele Cupei României, pe terenul celor de la Oțelul Galați. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău și-a fixat ca obiectiv atât prima poziție din Play-Out, cât și un loc în finala Cupei României.
”Este un meci important, întâlnim un adversar bine organizat, joacă meci de meci agresiv. Chiar dacă în unele momente nu s-au descurcat atât de bine, în deplasare știu să facă diferența. Luptă pentru fiecare minge, iar noi, ca să ne calificăm, trebuie ținem ritmul cu ei. Au rămas două obiective: să jucăm în finală și locul 7. Suntem în grafic, chiar dacă ne-am complicat. Am clacat în acele momente când trebuia să facem pasul. Ceva ne lipsește, acesta este adevărul.”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău în conferința de presă premergătoare partidei de la Galați.
În precedenta întâlnire din returul sezonul regulat al Superligii, oțelarii s-au impus cu 1-0 pe Cluj Arena grație unui gol marcat de Alexandru Constantin Pop, în timp ce meciul tur, disputat în luna august a anului trecut s-a încheiat la scorul de 1-1.
” Capul sus, avem încredere în noi. În astfel de momente trebuie sa arătam că avem caracter, suntem puternici si ne putem îndeplini obiectivele. Este foarte important să nu ne pierdem încrederea, suntem o echipa care am controlat majoritatea jocurilor, am avut posesia inclusiv în meciul cu Petrolul, noi am fost cei care ne-am creat cele mai multe ocazii.”, a mai adăugat antrenorul alb-negrilor înaintea confruntării cu formația gălățeană.
Meciul dintre Oțelul Galați și Universitatea Cluj va începe mâine de la 20:30 și va putea fi urmărit în direct pe Prima Sport 1 precum și pe platforma Primaplay.ro.