Proiectul Centrului de Transplant Multiorgan din Cluj-Napoca ar putea fi realizat printr-un parteneriat între forul administrativ județean și UMF Cluj-Napoca după ce fost scos de la finanțare prin PNRR. Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, spune că centrul de transplant ar putea fi găzduit de o clădire a IRGH (Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie) Cluj-Napoca
”Am discutat cu cei de la UMF, cu doamna rector și cu ministerul Sănătății iar cei de la minister consideră că Centrul de Transplant ar putea fi găzduit de o clădire pe care o are în prezent Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie (IRGH), ce tocmai a fost avizat, și că în acel Institut s-ar putea muta și Institutul de Transplant.”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru un post de radio local.
Potrivit acestuia, UMF ar fi deschis unui parteneriat cu forul administrativ județean, cel din urmă contribuind cu terenul pe care ar urma să-l ocupe Institutul de Transplant în timp ce clădirea să fie construită în colaborare.
”Există varianta să facem o asociere cu UMF-ului pentru a putea realiza acest Institut de Transplant. Nu contează cine îl face, important este să se facă. Este un scenariu de lucru pe care îl analizăm în acest moment.”, a mai declarat liderul forului administrativ județean în intervenția sa radiofonică.