Neluțu Varga a început negocierile cu Dani Coman pentru funcția de președinte la CFR Cluj! Varga:” Suntem aproape să batem palma.”

by Christian Suciu

Patronul CFR-ului, Neluțu Varga, a purtat discuții cu fostul portar Dani Coman pentru a prelua funcția de președinte la CFR Cluj după plecarea lui Cristi Balaj. În prezent, fostul internațional mai negociază cu o altă formație pentru această funcție însă patronul clujenilor s-a arătat încrezător în privința unei înțelegeri după discuția finală ce va avea loc între Dani Coman și Dan Peterscu.

” M-am întâlnit cu Dani Coman. A fost o discuţie interesantă şi constructivă. În proporţie de 90%, Dani Coman este noul preşedinte al lui CFR Cluj. Când vorbesc despre preşedinte, vorbesc chiar despre această funcţie.Dani Coman va fi preşedinte cu puteri depline la clubul nostru! A mai rămas ca, vineri, Dani Coman să aibă o discuţie cu Dan Petrescu, să îi explice şi antrenorul nostru cum vede lucrurile şi să se pună de acord pe tot ceea ce înseamnă strategia clubului. După această discuţie, probabil vom face anunţul oficial că Dani Coman este noul preşedinte al CFR-ului.

Mi l-am dorit pe Dani Coman de mai multe ori, mă bucur că suntem aproape să batem palma. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt ca şi încheiate. Am văzut un Dani Coman ambiţios, care îşi doreşte să facă performanţă şi să îşi arate valoarea pe care o ştim cu toţii. Pe final de săptămână, vineri probabil, vom face şi anunţul oficial. Dani Coman va fi noul preşedinte al celor de la CFR Cluj. Abia aşteptăm să ne apucăm de treabă. Vreau să readucem CFR-ul acolo unde îi este locul.”, a declarat Neluțu Varga pentru Fanatik.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza