34 de percheziții într-un dosar de trafic de droguri, în Cluj și alte județe

by Bianca Baraboi

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează 34 de percheziții domiciliare, în județele Cluj, Argeș, Ilfov, în municipiul București și într-o unitate de penitenciar, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu substanțe dopante cu grad de mare risc, operațiuni ilegale cu precursori de droguri, trafic internațional cu substanțe dopante cu grad de mare risc, spălare de bani și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

IPJ Cluj: Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2021, în județul Cluj, ar fi fost inițiat și s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, format din zece persoane, care ulterior și-ar fi extins activitatea și în județul Argeș, scopul fiind efectuarea de operațiuni cu produse dopante cu grad de mare risc și cu precursori de droguri, precum și trafic internațional cu produse dopante cu grad de mare risc.

Liderul grupului, ar fi asigurat organizarea, finanțarea, aprovizionarea cu materie primă și utilaje (din China și India), retribuția membrilor, coordonarea și controlul activităţilor infracţionale, iar membrii grupului infracțional din eșalonul de execuție s-ar fi ocupat de transportul materiei prime la o fabrică clandestină, situată în județului Argeș, producerea substanțelor dopante cu grad de mare risc, depozitarea acestora, predarea către curieri și încasarea sumelor de bani, aferente livrărilor efectuate.

Peste 29.000 de mii de colete livrate

Preluarea, gestionarea și confirmarea comenzilor de substanțe ar fi fost realizată de persoanele cercetate prin utilizarea mai multor site-uri create în acest scop.

Din datele rezultate în urma cercetărilor a reieșit că, prin intermediul mai multor societăți controlate de membrii grupului, care ar fi avut contracte de prestări servicii cu firme de curierat, ar fi fost livrate peste 29.000 de colete conținând astfel de substanțe pe teritoriul României, iar alte 200 au fost exportate în diferite țări, a adăugat IPJ Cluj în comunicatul transmis.

Alți membri ar fi avut rolul de a falsifica contracte și facturi, în scopul de a conferi o proveniență legală sumelor de bani obținute din trafic, de a pune la dispoziție conturile bancare în vederea depunerii/transferului de sume de bani rezultate din activitățile infracționale, de a depune și transfera bani în aceste conturi, controlate și utilizate de lider.

Suma spălată de grupul infracțional organizat ar fi de aproximativ 2,1 milioane de euro

Cercetările întreprinse au mai relevat că, în decembrie 2023, alți trei membrii (din aceeași familie) ar fi organizat procurarea, importul din Ungaria și transportul în România a 50 de kilograme de substanță psihoactivă (2-MMC), destinată comercializării, întreaga cantitate fiind depistată și indisponibilizată pe parcursul unei acțiuni de prindere în flagrant delict, se mai arată în comunicat.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de Serviciul Tehnic al D.I.I.C.O.T. Activitățiile de cercetare s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj – Napoca.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, ai experților criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul Criminalistic, precum și ai jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai inspectorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza