Ministrul Sănătății Alexandru Rafila:” Încep lucrările la 20 de spitale finanțate prin PNRR”

by Christian Suciu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că imediat vor începe lucrările la cele 20 de spitale din cele 27 de obiective acceptate la finanțare prin PNRR.

”Sunt spitale din PNRR, încep lucrările imediat la 20 din cele 27 de obiective care au fost acceptate pentru finanțare. Sunt unii care au anumite întârzieri și sigur că lucrul acesta o să fie evaluat nu peste mult timp. Bineînțeles, investim în medicina de familie, centrele comunitare integrate, ambulatorii de specialitate în dotarea spitalelor pentru controlul infecțiilor și toate aceste proiecte sunt în derulare. Am semnat 3.200 de contracte însemnând peste 98% din suma aflată la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am început şi plăţile, dar lucrul acesta se va accelera în perioada următoare când vor exista cereri de plată din partea celor care derulează proiectele.”, a declarat Ministrul Rafila în cadrul conferinței ”Pria Financing the Healthcare System in Romania”.

Potrivit acestuia, sistemul de sănătate trebuie sprijinit prin investiții noi pentru a ține pasul cu media europeană.

”În mod evident trebuie bani noi în sănătate, deşi pare mult un miliard de euro pe lună în sistemul de sănătate, acest un miliard reprezintă 40% din media Uniunii Europene ca şi valoare absolută.”, a mai adăugat Alexandru Rafila.

Acesta a susținut totodată că trebuie luată în considerare o redefinire a pachetului de servicii de bază în aşa fel încât să fie stimulativă pentru dezvoltarea unor asigurări private şi a unui sistem de deductibilităţi care să încurajeze oamenii să facă aceste asigurări, potrivit Agerpres.

”Este clar că trebuie resurse noi şi atunci resurse noi faci fie prin extindere şi s-a întâmplat anul acesta o extindere a numărului de plătitori de asigurări sociale de sănătate cu vreo 900.000, dacă nu mă înşel, prin includerea unor categorii care fuseseră exceptate în trecut, dezvoltarea asigurărilor private de sănătate, care în România cred că reprezintă sub 1%, dacă sunt corecte cifrele mele, sunt 1% din ceea ce reprezintă asigurările publice. Aici cred că sunt două elemente care ar trebuie să le luăm în considerare: o redefinire a pachetului de servicii de bază cât să fie stimulativă pentru dezvoltarea unor asigurări private şi a unui sistem de deductibilităţi care să încurajeze oamenii să facă aceste asigurări.”, a mai transmis în cadrul conferinței Alexandru Rafila.

sursa: Agerpres.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza