Primul microbuz școlar, 100% electric, a ajuns la Panticeu. Toate comunele clujene vor dispune de asemenea microbuze școlare ultramoderne

by Bianca Baraboi

Primul microbuz 100% electric din județul Cluj și din zona Ardealului a ajuns în comuna clujeană Panticeu.
Cu o capacitate de 19+1 locuri, dintre care un loc pentru persoane cu dizabilități, acesta a fost achiziționat în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 3.514.807,80 lei, implementat, în parteneriat, de Primăria comunei Panticeu și Primăria comunei Dăbâca, fiind utilizat în scop comunitar, inclusiv pentru transportul elevilor.
Investiția vine în completarea celor două proiecte majore câștigate de Consiliul Județean Cluj prin intermediul cărora alte 59 de unități administrativ-teritoriale vor beneficia de noi mijloace de transport școlare electrice, cu o capacitate de 16+1 locuri.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este un prim pas în demersul nostru de a asigura un transport modern și la standarde europene tuturor elevilor din județ, facilitându-le, astfel, accesul la educație. În acest scop, cei 61,4 milioane de lei deja atrași prin intermediul celor două proiecte ale Consiliului Județean vor acoperi majoritatea zonelor rurale în ceea ce privește transportul tinerilor la școală. Desigur, în final, toate comunele clujene vor beneficia de asemenea microbuze școlare ultramoderne. Sunt obiective extrem de importante pentru dezvoltarea comunităților clujene, dat fiind faptul că există situații în care elevii trebuie să parcurgă distanțe semnificative pentru a ajunge la unitățile de învățământ.”

Valoarea totală cumulată a proiectelor implementate de Consiliul Județean Cluj pentru achiziția de microbuze școlare electrice este de 61.442.179,2 lei.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza