În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel, marcată pe 29 iunie, este cunoscută sub numele de „Sânpetru” sau „Sânpetru de vară”. Aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.
Sărbătoarea este precedată de post, care nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcție de data variabilă a Paștilor. În acest an postul este mult mai scurt, a debutat ieri, 24 iunie, și durează până vineri, 28 iunie.
În această perioadă, în vechime, în satele din Munții Apuseni se spunea că femeile care mănâncă fructe verzi, le iau de la gura copiilor dispăruți. Astfel, bătrânele obișnuiau a păstra „postul nefructului” până la „Sfântu’ Ilie”, în „miezu’ verii”, potrivit etnologului Maria Bocșe, în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri” (apărut în anul 2007 cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj).
Sânpetru de vară este ținut mai mult pentru paza holdelor și a roadelor, el fiind celebrat și ca păzitor al porților raiului.
În vremuri îndepărtate, atunci când oamenii erau mai religioşi, se spune că Sfântul Petru mergea pe pământ fie singur, fie alături de Dumnezeu. Era îmbrăcat în haine ţărăneşti și era preocupat, ca orice gospodar, de creşterea animalelor, dar și de pescuit. Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia. Acolo, fiind stăpân peste cămările cereşti, Sfântul Petru hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şi grindina, pe care o sfarmă în bucăţi mici şi nu mai este atât de periculoasă.
sursa: Tradiții Clujene
este parte a
