Ambasadorul Ucrainei în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj

by Bianca Baraboi

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit ieri, 16 iulie, vizita Excelenţei Sale, domnul Ihor Prokopchuk, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România.

Vákár István, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Nu a fost o întâlnire strict protocolară, ci o întrevedere în cadrul căreia am discutat despre situația actuală din țara vecină și, mai ales, despre cele mai mari probleme ale celor afectați de război.”

În cadrul întâlnirii ce a avut loc la sediul forului administrativ județean, domnul Ambasador, aflat la prima vizită în Cluj, a mulțumit pentru tot suportul pe care România l-a acordat vecinilor ucraineni încă de la începutul invaziei ruse. De asemenea, oficialul străin a prezentat problemele concrete cu care se confruntă comunitatea ucraineană, cele mai stringente nevoi dar și tipurile de sprijin care ar putea să ajute poporul ucrainean, raportat la situația în care se află.
Totodată, Excelența Sa și-a manifestat disponibilitatea de a facilita încheierea unor relații de colaborare între regiuni din Ucraina și județul Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza