A fost o noapte lungă pentru pompierii clujeni, care s-au luptat toată noaptea cu un incendiu care cuprinsese un adăpost de animale al unei gospodării. Totul s-a întâmplat în comuna Râșca, localitatea Dealu Mare. Din nefericire câteva animale au murit.
ISU Cluj: Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au desfășurat o intervenție de lungă durată noaptea trecută, pentru a stinge un incendiu care a distrus un adăpost de animale al unei gospodării. Misiunea a avut loc în localitatea Dealu Mare, comuna Râșca, iar apelul de urgență a venit în jurul orei 01.50. Imediat s-au deplasat la fața locului două autospeciale de la Huedin, forțele fiind suplimentate cu un echipaj și de la Punctul de Lucru Florești. Până la sosirea pompierilor, proprietarul a reușit să salveze o vacă. Ulterior, au fost salvați alți trei porci. Din nefericire, alți trei porci nu au putut fi salvați. Pe de altă parte, au fost distruse numeroase utilaje agricole depozitate în interior, precum și baloți de fân, ceea ce a îngreunat intervenția. Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 de mp, existând posibilitatea să se extindă și la casă. Din fericire, pompierii au reușit protejarea acesteia. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza trăsnetului.
Forțele au încheiat intervenția în urmă cu aproximativ 2 ore.