Un bărbat a fost prins în flagrant de polițiștii DIICOT Mureș în timp ce încerca să vândă un kilogram de drog, cunoscut sub denumirea de cristal, chiar în cartierul Mănăștur, din Cluj-Napoca.
Acesta a fost urmărit mai mult timp iar luni, a fost prins în fapt, în cartierul clujean, chiar în timp ce comercializa un kilogram de 3-CMC, un drog de mare risc. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.
“La data de 22.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant în municipiul Cluj Napoca în timp ce vindea cantitatea de aproximativ 1 kilogram de cristal (3-CMC, drog de mare risc).
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința inculpatului fiind identificate și ridicate peste 16,5 kilograme canabis (drog de risc) ambalate în mai multe pungi vidate și aproximativ 3,8 kilograme drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), un grinder și un cântar de precizie, un aparat de vidat, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca și jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi al Județului Cluj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.