Între 26 și 28 iulie 2024, la Cluj-Napoca, se desfășoară Festivalul Internațional de Folclor „Serbările Transilvane”. Ajuns la cea de-a XXII-a ediție, pe scena festivalului, amplasată pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din oraș, vor urca ansambluri folclorice din județul Cluj, dar și din Republica Moldova, Macedonia, Grecia, Slovacia și Cehia.
Lor li se vor adăuga producători de preparate tradiționale, dar și meșteri populari. Astfel, timp de trei zile, iubitorii de folclor și tradiții se vor putea bucura de varietatea cântecelor și jocurilor populare.
Festivalul „Serbările Transilvane” este organizat de Fundația culturală „Etnostar”, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Asociația „Produs de Cluj”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va fi prezent în prima zi a Festivalului, vineri, 26 iulie. Pe scenă va urca Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a instituției, dirijor Tudou Căucean, alături de interpreții de muzică populară Mariana Morcan, Adrian Socaciu, Denisa Perde, Iulia Bucur, Andreea Ciupe și Ramona Ciceoan.
Festivalul a debutat în anul 2000 și a avut ca scop valorificarea potențialului artistic excepțional al orașului Cluj-Napoca, în care activau atunci aproximativ 20 de ansambluri folclorice de copii, studențești sau de întreprindere, pentru a fi sprijinite să se promoveze și să își mențină activitatea. Începând cu ediția din anul 2016, evenimentul a devenit unul internațional, fiind înscris în Uniunea Mondială de Folclor- I.G.F., cu scopul de a facilita și promova colaborarea culturală internațională între ansamblurile folclorice din județul Cluj și cele din străinătate.
În cadrul festivalului s-a instituit și conferirea, la fiecare ediție, a două trofee: „Trofeul Serbările Transilvane” și „Trofeul Drăgan Muntean”. Primul se conferă celui mai valoros ansamblu dintre cele participante, în semn de apreciere pentru întreaga activitate, iar cel de-al doilea se conferă unui artist reprezentativ pentru folclorul muzical din Transilvania, tot pentru întreaga activitate. De-a lungul edițiilor festivalului, trofeele au fost conferite unor artiști foarte valoroși, precum: Dumitru Fărcaș, Gheorghe Zamfir, Achim Nica, Ioan Bocșa, Frații Petreuș, Vasile Soporan, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Marcu, Sava Negrean Brudașcu și Veta Biriș.