Se limitează numărul de persoane care formează un grup de turiști pentru vizitarea Veneției

by Bianca Baraboi

Veneţia va limita, începând de azi, dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, în cea mai recentă încercare de a reduce impactul mulţimilor asupra oraşului-lagună, scrie The Guardian.

Autorităţile locale vor interzice, de asemenea, utilizarea difuzoarelor de către ghizii turistici, în cadrul unor măsuri menite să “protejeze liniştea locuitorilor” şi să asigure că pietonii se pot deplasa mai liber.

Vor fi aplicate amenzi cuprinse între 25 şi 500 de euro (21 şi 422 de lire sterline) pentru cei care nu respectă măsurile, care iniţial erau planificate să intre în vigoare din iunie, dar au fost amânate până la începutul lunii august.

sursa: Prima News

Te-ar putea interesa si

Comenteaza