CFR Cluj primește astăzi de la ora 20:00 vizita formației israeliene Maccabi Petah Tikva în manșa secundă a turului trei de calificare pentru Conference League. Formația lui Dan Petrescu este avantajată de scorul din meciul din meciul tur disputat la Sofia, unde clujenii s-au impus cu 1-0 prin reușita lui Karlo Muhar.
Înaintea partidei din Gruia, Dan Petrescu a anunțat două indisponibilități în lotul ”feroviarilor” care nu se vor putea baza pe fundașul Matei Ilie și nici pe atacantul Virgiliu Postolachi.
”Nimeni nu vede că noi am schimbat 10 jucători. Cum am lăsat un jucător să joace două meciuri la rând am făcut o greșeală. Plătesc și acum acea greșeală. Ilie nici acum nu și-a revenit. Mai stă două săptămâni. Am vrut să câștig. Interesul la ora asta este Europa. În campionat puțin am suferit. Sper că nu am sacrificat degeaba campionatul. Postolachi este accidentat și mai sunt ceva probleme.
Mai sunt jucători care au simțit ceva la antrenament. În sistemul defensiv sunt probleme. Voiam opt jucători, dar avem șase. Dacă cineva mai pățește ceva, nu va fi bine pentru noi.”, a declarat Dan Petrescu înaintea partidei.
Meciul dintre CFR Cluj și Maccabi Petah Tikva va începe la ora 20:00 pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” și va putea fi urmărit în direct pe Prima Sport 1 precum și pe platforma Primaplay.ro.