Bonțida Ride and Run – un eveniment care și-a propus să combată absenteismul la grădiniță

by Bianca Baraboi

Îți place să te dai cu bicicleta, să alergi și să petreci timp alături de cei dragi în natură, descoperind lucruri noi?
Ai ocazia să faci toate acestea în 6 octombrie, când toată lumea se adună la Bonțida pentru o imersiune complexă în viața localității pe care Festivalul Electric Castle a făcut-o cunoscută în toată țara, și chiar peste hotare.


Cu sprijinul autorităților locale și împreună cu oameni din Bonțida am pregătit un eveniment care este ca o îmbrățișare împărtășită: comunitatea ne primește cu brațele deschise și se dezvăluie în fața noastră, cu unicități, bucurii și necazuri, iar noi îi întoarcem gestul contribuind la rezolvarea unei probleme din comunitate – absenteismul de la grădiniță, care a ajuns la aproape 40%.
De ce se întâmplă asta, vă întrebați, mai ales dacă ați avut ocazia să vedeți grădinița recent construită și dotată cu facilități pe care multe din grădinițele de la oraș nu le au?
Pentru că, în mozaicul social al comunei, în care trăiesc laolaltă români, maghiari, romi, există familii care nu își permit să cumpere copiilor încălțări și haine ca să-i poată trimite la grădiniță. Nici de rechizitele necesare unei educații potrivite nu sunt bani…
Și pentru că știm că primii ani din viață sunt cei mai importanți și că dragul de învățare se cultivă la grădiniță, ne-am propus să-i sprijinim pe copiii de 3-6 ani din Bonțida cu un pachet numit „survival kit kids” ce conține încălțăminte, îmbrăcăminte și un set de rechizite. Suma necesară pentru toți cei 88 de copii care se află la vârsta grădiniței este 26.400 lei.
Și acesta este obiectivul nostru la Bonțidon, un eveniment care invită la Bonțida amatorii de alergare și de ciclism, care se pot înscrie la Bonțida Ride&Run, și familiile lor, pentru care am pregătit activități care mai de care mai interesante, în campingul de la Secret Garden:
– un Târg al producătorilor locali;
– ateliere de cusut, de pictură, de decorat turtă dulce și împletit paie susținute de membri ai comunității din Bonțida;
– o expoziție de proiecte intitulată ”Sunt tânăr și trăiesc într-un mediu rural valoros!”, organizată de prietenii noștri de la GAL Someș Transilvan;
– lansarea Bonțitur. Poteci cu povești, un traseu turistic care pune în valoare într-un mod inedit comorile naturale, istorice și culturale ale Bonțidei, realizat de asociația Plaiuri Noi;
Vom putea degusta plăcinte făcute de doamnele din Bonțida, dar și mâncare la ceaun, pentru cei care plănuiesc să petreacă toată ziua alături de noi
, au transmis organizatorii, cei de la Fundația Comunitară Cluj.


Mai multe detalii despre programul evenimentului și posibilitățile de implicare în susținerea cauzei aici:
https://bontidon.fundatiacomunitaracluj.ro/ .

Program eveniment:

 09.30 Ridicare numere Bicicletă, Alergare, Duatlon
 10.30 Start competiție biciclete (inclusiv cei înscriși la duatlon)
 10.35 Start competiție alergare (cu excepția duatloniștilor, care pleacă după ciclism)
 11.00-17.00 Târgul producătorilor locali
 11.00-17.00 Lansare expoziție proiecte ”Sunt tânăr și trăiesc într-un mediu rural valoros!”
 11.00-15.00 Ateliere susținute de meșteșugarii locului
 15.30 Festivitate de premiere
 16.00 Competiția familiei – „Cine aleargă împreună, rămâne împreună”
 16.30-17.30 Lansare Bonțitur. Poteci cu povești

Te-ar putea interesa si

Comenteaza