UPDATE: Numărul deceselor provocate de COVID-19 crește de la o oră la alta. Încă 4 pacienți au fost răpuși de noul coronavirus, au anunțat autoritățile.
Deces 206 Un bărbat de 67 de ani din județul Hunedoara. Debut pe 01 aprilie, când s-a prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Brad și a fost internat apoi, o zi mai târziu, în Spitalul Municipal Orăștie. Pe data de 6 aprilie a fost transferat în Spitalul Județean Deva- Secția Boli Infecțioase- ATI, cu diagnosticul metaplazie mieloida, diabet zaharat, insuficiență respiratorie. A decedat pe 7 aprilie.
Deces 207 Un bărbat de 63 de ani din județul Alba. Boala a debutat pe 1 aprilie. Inițial a fost tratat la domiciliu, apoi a fost internat în Spitalul Municipal Blaj cu febră, tuse neproductivă. Diagnistic la internare: pneumonie bilaterală, insuficiență respiratorie acută, HTA, obezitate. Confirmat pe 05 aprilie în laboratorul DSP Alba, a decedat pe 8 aprilie.
Deces 208 Un bărbat de 64 de ani din județul Hunedoara. Internat pe data de 4 aprilie în Spitalul Municipal Hunedoara – Secția ATI, a decedat o zi mai târziu. A fost confirmat pe 7 aprilie în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. Condiții medicale preexistente: BPOC, cardiomiopatie dilatativă, HTA, insuficiență cardiacă, obezitate.
Deces 209 O femeie de 61 de ani din județul Hunedoara. A fost internată în Spitalul Municipal Orăștie pe 2 aprilie cu ciroză hepatică toxică, hipersplenism, ascită, encefalopatie hepatică gr.II, pleurezie, litiază biliară. A decedat în aceeași zi.
Numărul deceselor provocate de COVID-19 continuă să crească. Miercuri dimineața a fost anunțat decesul a încă 8 persoane confirmate cu noul coronavirus. Numărul total al victimelor a depășit pragul de 200. Până în prezent, în țara noastră 205 pacienți cu COVID-19 și-au pierdut viața.
Deces 198 Un bărbat de 53 ani din județul Suceava, care era ambulanțier la SAJ Suceava. El a decedat pe 7 aprilie, fiind primul deces înregistrat în rândul angajaților sistemului medical din România.
Deces 199 O femeie de 61 ani din județul Mureș. Boala a debutat pe 1 aprilie, cu dureri precordiale și retrosternale, dispnee severa. A fost internată pe 4 aprilie la Spitalul Municipal Târnăveni- Secția ATI, apoi transferată la SCJU Tg.Mureș – Secția ATI. A decedat pe 7 aprilie. Pacienta avea condiții medicale preexistente: insuficiență mitrală, BPOC, boală hepatică cronică.
Deces 200 O femeie de 38 de ani județul Constanța. Boala de debutat pe 23 martie, iar pe 31 martie a fost internată în SCBI Constanța- Secția ATI. A decedat pe 7 aprilie. Fără posibilă expunere identificată, fără condiții medicale preexistente.
Deces 201 O femeie de 90 de ani din București. Debutul bolii a avut loc pe 4 aprilie cu febră și alterarea stării generale, confirmată cu COVID-19 pe 7 aprilie în INCDMM Cantacuzino, zi în care a și decedat. A fost transferată din Spitalul „Floreasca” București la INBI „Prof. Dr. Matei Balș” pe data de 06 aprilie. Condiții medicale preexistente: HTA.
Deces 202 Un bărbat de 57 de ani din București, confirmat cu COVID-19 pe 26 martie în INCDMM Cantacuzino. Transferat pe 4 aprilie din Spitalul Elias la Spitalul Colentina și raportat la DSP București în 7 aprilie, când a și decedat. Condiții medicale preexistente: HTA și diabet zaharat.
Deces 203 O femeie de 76 de ani din București.A fost internată pe data de 7 aprilie în Spitalul Pantelimon cu insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie; a necesitat ventilație mecanică. A decedat pe 7 aprilie, când a venit și confirmarea infecției cu coronavirus. Condiții medicale preexistente: obezitate, diabet zaharat tip II, polineuropatie, boală renală cronică st.III.
Deces 204 Un bărbat de 90 de ani, din județul Alba. Debut pe data de 06 aprilie cu febră, dispnee, insuficiență respiratorie.A fost internat în aceeași zi la SJU Alba Iulia, în Secția ATI cu sepsis cu punct de plecare pulmonar, bronhopneumonie, insuficiență respiratorie acută, tromboză venoasă profundă, COVID-19 în observație. A fost confirmat pe 7 aprilie în laboratorul DSP Alba, când a și decedat.
Deces 205 O femeie de 67 de ani din județul Botoșani. Internată în perioada 18-31 martie în SJU Botoșani- Secția Cardiologie. Reinternată pe data de 4 aprilie în Spitalul de Boli Infecțioase Botoșani. A decedat pe 5 aprilie. Condiții medicale preexistente: diabet zaharat tip II insulino-necesitant, cardiomiopatie dilatativă, bloc de ramura major, insuficiență aortică, mitrala si tricuspidiana, insuficiență cardiacă nivel III NIHA.