Un nou drum spectaculos din zona de munte se asfaltează

by Bianca Baraboi

Consiliul Județean asfaltează un nou drum spectaculos din zona de munte
Au demarat lucrările de asfaltare pe lotul 3 al drumului județean DJ 107N

În cadrul lucrărilor de întreținere curentă și periodică desfășurate pe lotul 3 al drumului județean DJ 107N (DJ 107J) – Mănăstirea Muntele Rece, Consiliul Județean Cluj a demarat așternerea de covor asfaltic.

Lucrările de întreținere vizează sectorul în lungime de aproape 4 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 17+310 și 21+000 și situat între intersecția cu drumul județean DJ 107J, pe direcția Finișel, și Mănăstirea Muntele Rece.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj„Prin legătura pe care o face între drumul județean DJ 107J Finișel – drum pe care, de altfel, l-am asfaltat în cursul anului trecut – și Mănăstirea Muntele Rece, acest sector de drum se constituie într-un alt traseu spectaculos situat într-un areal montan extrem de pitoresc. În același timp, drumul județean 107N, în ansamblu, face legătura și cu alte drumuri județene importante din zonă.”

Anterior acestei operațiuni au fost executate lucrări de reprofilare a căii de rulare, de așternere de piatră spartă cu cilindrare, de montare de podețe transversale și de așternere a stratului de balast stabilizat ca etapă premergătoare asfaltării.

De asemenea, urmează a mai fi derulate operațiuni constând în aducerea la profil și completarea acostamentelor cu material, curățarea șanțurilor și a rigolelor, reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, înlocuirea de podețe tubulare, realizarea de rigole carosabile, refacerea de timpane, precum și tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza