Primăria Apahida a primit în administrare mai multe sectoare de drum situate pe DJ 105S

by Christian Suciu

În baza unui protocol privind delegarea dreptului de administrare temporară, Consiliul Județean Cluj a aprobat joi, 3 octombrie 2024, predarea către Primăria comunei Apahida a mai multor sectoare situate pe drumul județean DJ 105S Centura ocolitoare Vâlcele-Apahida – Pata – Boju, mai exact pe raza localității Pata.

 Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, dreptul de administrare a acestor sectoare de drum a fost stabilit pentru o perioadă de 10 ani.

”Infrastructura rutieră de calitate reprezintă o premisă esențială în dezvoltarea județului. Tocmai de aceea, nu doar că investim continuu în acest domeniu dar sprijinim și autoritățile locale care au proiecte în acest sens, pentru că întreaga comunitate are de câștigat. Asta, cu atât mai mult cu cât vorbim despre bani europeni folosiți pentru a îmbunătăți condițiile de circulație.”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Protocolul încheiat între cele două unități administrativ teritoriale este determinat de lucrările de investiții din fonduri externe nerambursabile pe care Primăria comunei Apahida urmează să le realizeze în baza obiectivului de investiții ”Creare coridor de mobilitate prin modernizare străzi în comuna Apahida – etapa 2“.

Astfel, Consiliul Județean Cluj predă spre administrare Primăriei comunei Apahida opt sectoare de drum aflate în zona intersecțiilor străzilor situate pe raza localității Pata cu drumul județean DJ 105S.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza