Autorițile au percheziţionat locuinţa unui bărbat de 38 de ani din judeţul Cluj, bănuit de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi viol în formă continuată.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vârstă de 38 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă continuată și viol în formă continuată.
„La data de 23.03.2020 a fost înregistrată la DIICOT – Structura Centrală o sesizare din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul D.C.C.O. – S.C.C.I., din conținutul căreia rezultă că, acestea au fost sesizate de către FBI cu privire la faptul că, în urma unor investigații desfășurate de către agenți din cadrul FBI pe o rețea de socializare, a fost identificat un utilizator care a transmis prin intermediul rețelei, atât pe diferite grupuri publice cât și în cadrul unor conversații private, mai multe fișiere, dintre care unele reprezentând materiale pornografice cu minori, în care apare o persoană majoră de sex masculin alături de doi minori”, arată procurorii DIICOT.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, în perioada februarie – martie 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut în mod repetat acte sexuale orale cu fiul său minor, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, producând și distribuind, în mod repetat, prin intermediul unei aplicații informatice, materiale pornografice cu acesta.
La data de 07.04.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO – Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate 2 telefoane mobile, o tabletă, un stick de memorie, un HDD, un DVD și două casete video.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.