Aflat intr-o vizita fulger la Cluj, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut o întâlnire cu prefectul Clujului, Mircea Abrudean, cu primarul Emil Boc, dar și cu managerii spitalelor clujene, cu DSP și Casa de Asigurări. Acesta a lăudat modul în care se desfășoară activitatea la Cluj si a subliniat faptul ca aici vor putea fi trimise și probe de la Suceava si Deva, orașele cele mai afectate de noul coronavirus.
„Din toate discuțiile pe care le-am avut, în Cluj există capacitate de testare și tratament în spitale. Aici este o capacitate de 1.000 de testări pe zi. Menționez faptul că, Clujul poate asigura testarea și pentru localități din jur, cum ar fi pentru Deva sau pentru Suceava. Aștept ca orice sesizare să îmi ajungă la nivel de minister și să pot completa orice deficit sau orice necesitate”, a declarat Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. â
Sursa foto: realitate.net