Salariul minim brut va fi majorat de la 1 ianuarie la 4050 lei! Premierul Ciolacu:” Intrăm astfel pe traseul salariului minim european”

by Christian Suciu

Premierul Ciolacu a anunțat în ședința Comitetului Național Tripartit creșterea salariului minim brut de la 3700 de lei la 4050 de lei începând cu data de 1 ianuarie 2025. Potrivit acestuia, se va menține măsura privind neimpozitarea celor 300 de lei din salariul minim ca urmare a acordului stabili de Guvern cu reprezentanții Sindicatelor și Patronatelor.

”Am stabilit, azi, în Comitetul Național Tripartit că, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei. Intrăm, astfel, pe traseul salariului minim european! Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze intre 47 și 52 la sută din salariul mediu european (România va fi la 47%). De asemenea, am căzut de acord să menținem scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim. Apreciez din nou seriozitatea și responsabilitatea partenerilor sociali, acest dialog fiind calea sigură pentru a asigura un nivel corect al veniturilor pentru salariații din România.”, a declarat Premierul Ciolacu în ședința Comitetului Național Tripartit.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza