Nu-i nimeni vinovat de vinovăția lor!

Asistente agresate de vecini, cadre medicale scuipate de pacienți, medici care se războiesc cu alți medici, colegi care se feresc intimidant unii de alții, foști suporteri ai Diasporei care azi se delimitează de ea printre cuvinte de ocară, o lume cuprinsă de o panică terifiantă în care orice ins e văzut ca un potențial inamic, ca un presupus purtător al virusului dement. E imaginea tensiunii îngrozitoare a zilelor de acum.

Aparenta grijă, necesara distanțare socială, creează efecte adverse periculoase. Se caută vinovați cu orice preț pentru a scuza propria neputință afectivă. Se lovește în instituții cu o răutate nefirească, Biserica fiind un astfel de exemplu, ca și cum ar purta în sine păcatul generării acestei pandemii. Iar un pacient testat pozitiv e privit cu suspiciunea supremă că nu a respectat regulile și că prin comportamentul său e un pericol social extrem.

Fals! Toți oamenii ăștia și în special cei care ajung să se infecteze cu virusul sunt în fapt victime. Nu cred să existe vreun om întreg la minte să își pericliteze propria sănătate sau a celor apropiați. Ține de un firesc al existenței. Sigur inconștiența unora de a părăsi izolarea sau carantina reprezintă o infracțiune, o abatere pentru care nu există scuză și poate nici atenuante.

Dar vina o poartă ei. Ei, care au subminat un sistem de sănătate aflat aproape în colaps. Ei, care nu au instituit proceduri ferme de la început atât pentru medici cât și pentru oameni în general. Ei, care ne spuneau acum  două luni că nu trebuie să ne îngrijorăm. Ei, care ne spuneau la început că nu e necesară masca. Ei, care nu ne-au avertizat deși știau din ianuarie ce anvergură are această criză. Ei, care acum o lună voiau anticipate. Ei, care acum o lună se jucau de-a politica. Ei, care de-a lungul vremii au numit în funcții de demnitate și conducere administrativă veri, mătușe și amante. Ei, de 30 de ani. Aproape fără excepție!