Tradiții din bucătăria bunicii pentru reducerea risipei alimentare. Ce poți face toamna aceasta ca să economisești mai mult și să arunci mai puțin

by Bianca Baraboi

Toamna e anotimpul în care bunicii noștri obișnuiau să-și pregătească intens cămara pentru anotimpul rece. Banca pentru Alimente Cluj a adunat o parte din aceste obiceiuri și ne încurajează să le punem în practică, pentru reducerea risipei alimentare.

Chiar dacă acum trăim viața la un ritm mult mai alert, unele obiceiuri mai pot fi, din când în când, readuse în prezent.

„De la bunicii și părinții noștri învățăm că fiecare rest de pâine uscată poate deveni pesmet pentru șnițele, că borșul bun se face din legumele pe care le avem la îndemână și că gemurile gustoase se pregătesc din fructele care nu sunt perfecte. Ei ne arată că e de fapt o artă prețuirea fiecărei bucăți de mâncare. Adevarata economie stă în valorificarea a ceea ce avem deja”, spune vicepreședintele executiv al Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, Andreea Bobiș

7 trucuri ale bunicii pentru reducerea risipei alimentare 

Echipa Băncii pentru Alimente Cluj a selectat idei simple, dar de care uneori uităm sau chiar avem impresia falsă că ne răpesc extrem de mult timp. Iată-le în rândurile de mai jos:

#1 Folosește zațul de cafea ca îngrășământ pentru flori.

#2 Refolosește cartofii prăjiți și resturile de la mâncărurile din zilele trecute ca material de pizza sau omletă.

#3 Colțurile de pâine de casă, cele tari care nu se mănâncă, le poți refolosi și face din ele pesmet. O altă idee, tot cu pâinea tare: pune-o în supă la înmuiat.

#4 Congelează legumele verzi: frunze de pătrunjel, mărar, spanac, busuioc, mentă sau alte ierburi aromatice.

#5 Dacă ai cumpărat, primit sau cultivat prea multe legume sau fructe, le poți transforma în murături sau dulceață. Astfel, vei putea să te bucuri de ele și la iarnă. Fructele lovite ori legumele care au început să se înmoaie pot fi utilizate pentru conserve. Salvăm fructele și legumele care sunt pe cale să se strice prelungindu-le durata de viață și transformându-le în delicii. Astfel, evităm să aruncăm alimentele în exces și le valorificăm în totalitate, chiar și pe cele mai puțin perfecte. Și oricând ai în casă fructe care încep să se strice poți face un chec.

#6 Dacă ai animale, cum aveau bunicii noștri, poți aplica regula de aur a bunicii: toate resturile de mâncare merg la animale.

#7 Vopsește ouăle de Paște cu cojile de ceapă. Până și ‘gunoiul’ e resursă.

Paul Sandor Photography

Reprezentanții Băncii Regionale pentru Alimente Cluj arată că oricând ești acasă și crezi că nu ai nimic de mâncare, e nevoie doar să-ți pui imaginația la treabă: în 5 minute poți face un gris delicios – care e și mâncarea copilăriei – e foarte posibil ca în cămară să găsești o pungă de gris și o cană de lapte. Sau în 15 minute e gata o omletă sau o pizza cu resturile din frigider.

Un alt truc pe care îl poți aplica: folosește fructele și legumele e de sezon. Dacă ai prune în copacul din fața casei, folosește-le.Pune-le la congelat, folosește-le în deserturi sau la gustări.

„Părinții și bunicii noștri au trăit într-o perioadă în care resursele erau mult mai limitate și astfel mult mai prețuite. Acum mâncarea e în cantități mari în magazine și avem acces la ea foarte simplu și rapid. Mai suntem și foarte expuși la reclame care ne încurajează să consumăm mai mult precum sunt promoțiile ‘cumperi 2 și primești unul gratuit’. Avem un stil de viață accelerat ceea ce ne împiedică să plănuim mesele și să optăm pentru variante rapide, iar ce rămâne deseori nu e valorificat mai departe, ci ajunge la gunoi”, declară vicepreședintele executiv al Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, Andreea Bobiș.

Tips and tricks pentru dulceață, bulion și murături pentru începători

Dacă vrei să pui pe iarnă, dar experiența în domeniul acesta nu e punctul tău forte, lăsăm aici câteva idei care te pot ajuta să-ți faci curaj.

Alege borcane mici: Dacă nu ai mult spațiu, borcanele mici pot fi cea mai bună variantă. În plus, e mai puțin intimidant să încerci o rețetă mică și să vezi cum iese.

Personalizează aromele: Adaugă condimentele și ierburile tale preferate ca să faci conservele mai interesante. De exemplu, poți adăuga busuioc, oregano, boabe de piper sau chiar scorțișoară în dulceață. Sau alege să faci murături picante cu ardei iute.

Fă echipă cu prietenii sau familia: Organizează „sesiuni de conserve” sau “murături party”. Astfel, transformi procesul într-o activitate socială și distractivă. Învățarea împreună face totul mai ușor și mai interesant.

În ultimele săptămâni, mai multe asociații care primesc produse de la Banca pentru Alimente au ales și ele să pună la murat fructele sau legumele sau să le transforme în dulceață și bulion, tocmai ca să reducă risipa alimentară și să folosească toate cantitățile primite, care altfel ar fi fost irosite.

Câte tone de alimente sunt salvate de la risipă

3.213 tone de alimente au fost salvate de la risipă de la înființarea Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, din 2018 și până în prezent. Numai anul trecut cantitatea salvată a depășit 1.100 de tone. 21.000 persoane din 119 ONG-uri partenere care se ocupă grupuri vulnerabile au fost ajutate cu hrană salvată de la risipă, iar în campaniile băncii s-au implicat până acum 33 companii. Banca Regională pentru Alimente Cluj colaborează cu ONG-uri care deservesc oameni în nevoie din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud.

Federația Băncilor pentru Alimente din România cuprinde nouă Bănci Regionale pentru Alimente în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați. 

Aceasta este o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană. 

Dacă vrei să te implici și să dai o mână de ajutor în calitate de persoană fizică, ONG sau companie, găsești aici informații utile despre cum poți contribui la reducerea risipei alimentare:

https://cluj.bancapentrualimente.ro/implica-te/.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza