Prime pentru jucătorii “U” Cluj, pentru fiecare punct câștigat

by Bianca Baraboi

“U” Cluj continuă seria victoriilor din acest sezon. Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a câştigat meciul cu FC Botoşani, scor 2-1, asigurându-şi poziția de lider la finalul turului.

Cu o etapă rămasă de disputat din turul campionatului, Universitatea Cluj se află pe primul loc, cu 29 de puncte, cu şapte mai mult decât Petrolul Ploieşti, formaţia de pe poziţia secundă.

Astfel, echipa ardeleană este destul de sigură de accederea în play-off, având în vedere că Oţelul Galaţi, clubul aflat pe locul şapte, are cu 10 puncte mai puţin.

Radu Constantea a vorbit despre situaţia de la “U” Cluj şi a declarat că jucătorii au prime pentru fiecare punct obţinut. Preşedintele liderului a dezvăluit că pentru fiecare punct, fotbaliştii Universităţii Cluj încasează 300 de euro, iar la victoria prima este de 450 de euro.

”Suntem club profesionist, suntem cu banii la zi, nu sunt probleme financiare, oraşul le place jucătorilor, este un mix plăcut care a dus la aceste rezultate. Nu se pune problema acum de titlu, vrem să ajungem în play-off, deocamdată nu se pune problema. Mai sunt 16 etape, apoi alt campionat, nu este cazul să vorbim de asta. Va fi presiune mare, aşteptările fanilor vor creşte, noi va trebui, ca club, să gestionăm bine situaţia.

Au prime de 300 de punct, la victorie 450 de euro, se plătesc după meci şi jumătate la final, dacă se atinge obiectivul. Doar cu CFR şi Rapid au fost prime mai mari, după victorii, am anunţat după meciuri”, a declarat Radu Constantea, conform Fanatik.

sursa: Prima Sport

Te-ar putea interesa si

Comenteaza