Gabriel Cotabiță, una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii pop românești, a murit la vârsta de 69 de ani. Potrivit apropiaților, artistul a suferit pe 11 noiembrie un accident vascular cerebral masiv. Vestea tristă a fost confirmată de compozitorul Ionel Tudor, care i-a adus un omagiu emoționant pe rețelele sociale:
”Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători („Noapte albastră”, „Te rog, domnișoară, nu pleca”, „Și va mai trece-o noapte”, „Viața e un cazino”, „Să nu ne spunem adio”, „Poate că da, poate că nu” etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină”.
”Am vorbit de 8 noiembrie, de ziua lui, nu mi-a spus că ar fi bolnav sau ceva. Sunt teribil de impresionată și afectată și vreau să adresez condoleanțe familiei și să îi fie drumul lin acolo sus. Și să ne amintim cât mai frumos de el”, a declarat Anca Țurcașiu la Realitatea.
O altă pierdere: artistul folk Marius Bațu a murit la 65 de ani
Tot astăzi, muzicianul Marius Bațu, cunoscut artist folk, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, înainte de un concert programat la Timișoara. Se afla în turneu și urma să cânte la Lugoj.
Folkistul Mircea Baniciu i-a adus un omagiu:
„O veste foarte tristă în această dimineață… Marius Bațu ne-a părăsit. Un muzician extraordinar, coleg de scenă și bun prieten! Drum lin!”
Gabriel Cotabiță – o carieră remarcabilă
Gabriel Cotabiță, născut la 1 noiembrie 1955, la Craiova, a fost un cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune. A fost solist al formației VH2 și membru al trupei Holograf în anii ’80, alături de care a lansat albumul Holograf 1 în 1984.
Cariera sa include numeroase realizări, precum roluri în filme muzicale (În fiecare zi mi-e dor de tine, regia Gheorghe Vitanidis, Rezervă la start, regia Anghel Mora), și lansarea unor albume emblematice: Noapte albastră, Viața e un cazino, Noi rămânem oameni, Dacă n-ai iubi (VH2), 25 de ani de nopți albastre – Best of Gabriel Cotabiță.
În 2015, artistul a suferit un stop cardio-respirator, fiind ulterior echipat cu un defibrilator automat pentru prevenirea problemelor cardiace. Gabriel Cotabiță a fost căsătorit de două ori și avea trei fete.
Astăzi, România își ia rămas bun de la două figuri emblematice ale muzicii: Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. Dumnezeu să-i odihnească în pace!