Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, GALA EXCELENȚEI ÎN EDUCAȚIA CLUJEANĂ, eveniment în cadrul căruia vor fi recompensați elevii și cadrele didactice din județul Cluj care au obținut rezultate excepționale, în țară și peste hotare. Vorbim de Medalii de Aur, Medalii de Argint, Medalii de Bronz, Premiile I, II, III, dar și numeroase Mențiuni, obținute în cadrul olimpiadelor internaționale și naționale.
Alături de domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, conducerea I.Ș.J. Cluj va oferi diplome și premii în bani celor 543 de elevi și 285 de profesori distinși în cadrul olimpiadelor naționale și internaționale, în anul școlar 2023-2024.
Vor fi prezenți alături de olimpicii Clujului reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care va adresa un cuvânt de învățătură tinerilor olimpici, precum și directori ai unităților de învățământ preuniversitar și părinți.
Ca la toate evenimentele organizate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, vor fi prezenți cu momente artistice elevi ai Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj-Napoca și Ansamblul folcloric al Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” Cluj-Napoca, elevi care performează la toate competițiile de profil din țară și din străinătate.
Pentru acest eveniment Consiliul Județean Cluj a alocat prin Hotărâre de Consiliu Județean Cluj suma de 350 de mii lei, destinată premierii elevilor și cadrelor didactice care i-au pregătit pe olimpicii Clujului.
„Această festivitate de premiere este dovada recunoașterii performanței învățământului preuniversitar clujean, de către autoritățile județene, care au alocat și în acest an, sume importante pentru premierea elevilor clujeni, elevi care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale, precum și pentru premierea cadrelor didactice care i-au pregătit. Le mulțumesc tuturor care au făcut posibil acest eveniment, acum, în preajma Zilei Naționale a României, când promovăm valorile și tot ce ne definește ca identitate națională. Copiii și tinerii reprezintă avuția cea mai de preț a acestei națiuni. Îi felicit pe toți elevii premiați azi, pe părinții și profesorii lor, care au contribuit la aceste rezultate de excepție ale Clujului și le doresc să rămână aceiași tineri care să performeze în viitor, oriunde au ales să-și continue parcursul educațional”, a declarat doamna Marinela MARC, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.