”Studenții” continuă seria succeselor în EuroCup cu o victorie împotriva lui Aris Salonic! Clujenii s-au impus cu 87-79

by Christian Suciu

U-BT Cluj a câștigat partida de pe teren propriu împotriva formației grecești Aris Salonic din cea de-a 9-a etapă a BTK EuroCup. Elevii lui Mihai Silvășan s-au impus la scorul de 87-79 în confruntarea de pe BT Arena și au urcat pe locul 4 în grupa din competiția europeană.

Abb-negrii au prestat un joc solid și au dominat în majoritatea timpului disputa pe parcursul căreia s-au remarcat Adam Mokoka (24 p, 2 rec, 3 p.d.) Deshawn Stephens (11 p, 11 rec) și Zach Hankins (14 p, 9 rec, 2.p.d) în timp ce din tabăra elenilor s-au evidențiat pe parcursul jocului Landers Nolley (22 p, 5 rec, 4 p.d), Vasilis Touliopoulos (19 p, 4 rec, 4 assist-uri) și Sharife Cooper (15 p, 2 rec, 4 p.d).

” Sunt foarte bucuros de această victorie, ținând cont de circumstanțe. Am avut puține antrenamente împreună înainte de acest meci. Jucătorii și staff-ul au fost plecați la naționale, dar am reacționat bine, chiar dacă nu am făcut cel mai bun meci posibil. Am arătat că suntem o echipă puternică și indiferent de dificultăți, putem să găsim soluții și ne luptăm pentru victorie. Am controlat meciul în mare parte și pe final a fost o victorie destul de lejeră, fără emoții.

Ne concentrăm doar pe partida de la Ljubljana, va fi o nouă confruntare dificilă. Cu siguranță apărarea a fost un factor extrem de important, ne dorim acest lucru în fiecare meci. Apărarea bună ne dă posibilitatea să înscriem ușor pe tranziție, ceea ce este important în planul nostru de joc. Aris este cunoscută pentru apărare, anul trecut au avut chiar cea mai bună defensivă din EuroCup. Știam ce ne așteaptă și cred că am fost pregătiți. Eu cred că există loc de îmbunătățire, în special datorită jucătorului nou, Orelik, care trebuie să se integreze. El a făcut o treabă foarte bună pentru momentul actual. Trebuie subliniat spiritul și chimia noastră, avem speranțe foarte mari pentru meciurile care urmează.

Până la urmă, nu se joacă acum Play-Off-ul sau vreo finală. Totul se va decide în mai. Sunt foarte bucuros că Adam Mokoka joacă bine, la fel cum mă bucur la fiecare jucător. Mai are loc să își îmbunătățească evoluțiile. I-am spus și acum că a jucat foarte bine, chiar dacă era obosit. Energia lui nu a fost cea cu care ne obișnuiește meci de meci. Mă bucur foarte mult pentru el și sper să aibă evoluții constante. Asta este important la jucătorii mari, să își găsească constanța, pentru a fi considerați baschetbaliști de mare valoare.”, a transmis antrenorul lui U-BT Cluj, Mihai Silvășan, în urma partidei la BT Arena.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza