Polițiștii clujeni au reținut în cursul acestei zile un bărbat în vârstă de 33 de ani cercetat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată. În urma perchezițiilor domiciliare a reieșit faptul că acesta ar fi deținut și vândut diverse cantități de canabis către mai mulți consumatori din județ.
”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. Probele administrate au indicat faptul că, în luna noiembrie, acesta ar fi deţinut şi comercializat cantităţi de canabis, drog de risc, către consumatori din judeţul Cluj”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Potrivit autorităților, în urma perchezițiilor domiciliare întreprinse, în locuința acestuia au fost descoperite 15 grame de canabis, 44 de recipiente şi plicuri conţinând seminţe de canabis, un cântar de precizie, precum şi alte mijloace de probă. În cursul zilei de ieri procurorii DIICOT Cluj au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului în vârstă de 33 de ani iar acesta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul polițiştilor Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj şi specialiştilor Direcţiei Regionale Vamale Cluj.