Primarul orașului Târgu Mureș a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, asta după ce acesta împreună cu un alt bărbat, un om de afaceri din același oraș, au fost reținuți pentru 24 de ore. Edilul este acuzat de luare de mită, în schimbul căreia facilita afaceristului contracte cu primăria.
Aflat la al doilea mandat, primarul Soos Zoltan a fost reținut seara trecută de procurorii DNA. Acesta era bănuit pentru că ar fi primit mită de la un om de afaceri din oraș, în schimbul oferirii unor contracte pentru lucrări de infrastructură în Târgu Mureș.
“În perioada martie 2021 – 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, contând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200.000 euro) , de la celălalt inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în legătură cu încheierea și derularea în bune condiții a autor contracte cadru și a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societății respective”.
Obiectele de artă nu ar fi fost singurele lucruri primite de primar. Pe lângă tablouri, unele extrem de valoroase, procurorii spun că primarul Soos Zoltan ar fi primit mită 30 de mii de lei sub forma unui contract de sponsorizare, bani oferiți de omul de afaceri, reținut și el în același dosar.
“La data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparținând unei asociații controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30.000 lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea și derularea unui număr de 9 achiziții directe în valoare totală de 275.355 lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială. “
Astăzi cei doi au fost audiați iar procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, fiind respinsă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. La ieșirea de la audieri, primarul și cei doi avocați au făcut scurte declarații, negând acuzațiile.
Lucian Badiu, avocatul lui Sala Petru: Instanța a dispus măsura controlului judiciar cu privire la ambii inculpați. Nu avem alte comentarii legate de situația dosarului.
Sergiu Bogdan, avocatul lui Soos Zoltan: Acuzațiile nu sunt adevărate, este o interpretare pur și simplu. Toată mita de care se vorbește, sunt niște tablouri care au fost expuse, le-a văzut toată lumea. Sunt niște tablouri pe care domnul Sala le-a cumpărat cu acte în regulă, le deține, nu este nici o acuzație legată de luare de mită.
Soos Zoltan, primar Târgu Mureș: Evident sunt lipsite de fond, asta au arătat și avocații în discuțiile de astăzi, că sunt niște presupuneri, pe baza căreia s-a făcut o arestare, metode de acum 10 ani reluate probabil sub influența regimurilor politice.
Până la o decizie finală în ceea ce îi privește, cei doi inculpați nu au voie să comunice între ei pe nici o cale.
Soluția DNA pe scurt:
Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpaților S.Z. și S.P.M. formulată de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș, în dosar nr. 88/17/P/2021, în baza art. 227 Cod proc. penală, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut, S.Z. Admite cererile apărătorilor inculpaților , de luare a măsurii controlului judiciar. Dispune luarea măsurii procesual preventive a controlului judiciar, în baza art. 211 și urm. C. pr. pen, față inculpați, în baza art. 227 alin. 2 Cod proc. penală raportat la art. 202 alin. 1 și 4 litera b Cod proc. penală, pe o durată de câte 60 de zile pentru fiecare .
Stabileşte în sarcina inculpaților următoarele obligaţii:
– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi și libertăți ori de câte ori sunt chemați,
– să informeze de îndată judecătorul de drepturi și libertăți sau organul de urmărire penală în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței,
– să se prezinte la Poliția mun. Târgu-Mureș, desemnată cu supravegherea de judecătorul de drepturi și libertăți, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori sunt chemați,
– să nu părăsească teritoriul țării fără încuviinţarea judecătorului de drepturi și libertăți sau a organului de urmărire penală,
– să nu comunice între ei în mod direct sau indirect , pe nicio cale .
Atrage atenţia inculpaților asupra încălcării cu rea – credinţă a obligaţiilor stabilite de judecătorul de drepturi și libertăți , fapt care poate conduce la luarea măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu, în ceea ce-i priveşte, conform art. 215 alin. 7 Cod proc. penală. Prezenta se comunică instituţiilor indicate la art. 215 alin. 4, 5 C. p. pen., inclusiv inculpaților. Cheltuielile judiciare avansate de stat , de 200 lei, vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 Cod proc. penală. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpați , de la comunicare pentru Parchet . Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 10 decembrie 2024, ora 14, 43.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 78/2024 10.12.2024.