Primul gimnast român medaliat cu aur la Campionatul Mondial s-a stins din viață la 74 de ani

by Christian Suciu

Fostul campion mondial ce a reprezentat România cucerind medalia de aur la inele la Campionatul Mondial din 1974, Dan Grecu, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, au anunțat reprezentanții Comitetul Olimpic şi Sportiv şi Federaţiei Române de Gimnastică. Supranumit ”Stăpânul Inelelor”, Dan Grecu a reușit performanțe istorice pentru gimnastica românească cucerind atât medalia de aur la Mondiale dar și prima medalie olimpică a României la gimnastică, la Jocurile Olimpice din 1976.

”Dan Grecu, primul campion mondial al României şi cel mai bun antrenor al gimnasticii masculine tricolore, a încetat din viaţă după o lungă şi grea suferinţă! Nu îl vom uita niciodată pe OMUL cu un un suflet deosebit, Dan Grecu şi nici pe profesionistul care a fost”, au transmis reprezentanții Federației Române de Gimnastică

De-a lungul carierei sale sportive, Grecu a cucerit peste 15 titluri de campion naţional iar în cei peste zece ani de activitate competiţională internaţională, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale şi tot atâtea campionate europene, două jocuri mondiale universitare şi la trei ediţii ale cupei mondiale, cucerind pentru gimnastica românească primele titluri de campion mondial şi european.

A fost unul dintre sportivii cu merite deosebite în afirmarea gimnasticii româneşti pe plan intern şi peste hotare, dar şi antrenor şi arbitru internaţional de gimnastică.

”Dan Grecu, ‘Stăpânul inelelor’, s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte. Dan Grecu a primit Coranul de Aur al COSR în martie 2024. Dumnezeu să-l odihnească! Veşnic în amintirile noastre!”, au transmis reprezentanții Comitetului Sportiv și Olimpic Român

Te-ar putea interesa si

Comenteaza