U-BT Cluj, învinsă în EuroCup de Valencia Basket pentru a doua oară în acest sezon

by Christian Suciu

U-BT Cluj a fost învinsă în meciul jucat în deplasare contra formației spaniole Valencia Basket din cea de-a 12-a etapă a BTK EuroCup, încheiat la scorul de 108-80 în favoarea gazdelor. ”Studenții” încheie astfel anul cu 6 victorii și 6 înfrângeri acumulate în actualul sezon competițional. Astfel, ibericii reușesc să se impună pentru a doua oară în acest sezon în fața clujenilor după ce au câștigat și partida de la Cluj, încheiată la scorul de 105-96 în luna octombrie a acestui an.

Formația spaniolă a dominat confruntarea de pe teren propriu reușind să se mențină la conducerea scorului la finalul fiecărui sfert datorită unor evoluții remarcabile din partea unor jucători precum Brancou Badio (11 p, 2 rec, 3 p.d), Jean Montero (14 p, 5 rec, 5 p.d) sau Josep Puerto (14 p, 3 rec), în timp ce de la formația clujeană s-au remarcat pe parcursul jocului Deshawn Stephens (12 p, 10 rec) și Sasu SaLIN (18 p, 3 rec, 3.pd.).

”Felicitări Valenciei pentru această victorie, pe care a meritat-o cu prisosință. Noi nu am avut atitudinea potrivită în prima repriză, când am primit 73 de puncte. A fost prea mult, iar acest lucru s-a datorat felului cum am înțeles să ne raportăm la meci. Evident, prima repriză a înclinat balanța decisiv în favoarea lor. Noi trebuie să analizăm acest meci, să încercăm să fim mai buni și să mergem mai departe. În repriza a doua am jucat mai fizic, ne-am pus corpul la bătaie și am abordat mai bine situațiile de ball screen. Vreau să fiu cinstit, după o primă repriză istorică, Valencia s-a relaxat puțin. De asemenea, am avut un alt mindset în sfertul trei, dar nu a fost suficient”, a transmis antrenorul clujenilor Mihai Silvășan la finalul ultimului meci din EuroCup jucat de formația clujeană în acest an.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza