Conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj a trimis un memoriu adresat prim-ministrului României, Ludovic Orban, privind situația celor 2.000 de muncitori sezonieri care au plecat de pe Aeroportul din Cluj către Germania.
„Anterior evenimentelor din 9 aprilie, din parcarea privată din fața Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, respectiv în data de 8 aprilie, a avut loc ședința Comitetului de Securitate convocată de Aeroportul Cluj, la care au participat reprezentanții Aeroportului, ai companiilor aeriene, companiilor de handling și a următoarelor instituții: Poliția Transporturi Aeriene, Serviciul Român de Informații, Poliția de Frontieră, ROMATSA. Cu această ocazie s-a informat că a doua zi, în 9 aprilie, sunt programate un număr de 12 zboruri charter spre Germania cu muncitori români (lucrători sezonieri în agricultură). de asemenea, în cadrul ședinței Comitetului de Securitate, directorul general al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj a întrebat dacă trebuie luate alte măsuri pentru a doua zi, iar membri prezenți au considerat că nu sunt necesare alte măsuri. Cu ocazia aceluiași comitet de securitate Poliția de Frontieră a arătat că există suficiente forțe de ordine pentru asigurarea zborurilor cu muncitori din data de 19 aprilie și că împreună cu Poliția Transporturi Aeriene vor realiza patrule mixte pentru asigurarea ordinii”, scrie în memoriu.
Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj susține că Poliția Transporturi, SRI și DSP Cluj știau cu o zi înainte că vor ajunge cei 2.000 de oameni pe Aeroport, însă nu au luat nicio măsură.
„În data de 8 aprilie (n.red. cu o zi înainte de venirea celor 2000 de muncitori), Aeroportul a informat programul acestor zboruri și a comunicat lista curselor charter, atât entităților din perimetrul Aeroportului, cât și instituțiilor statului care gestionează ordine publică în interior, procesarea pasagerilor din punctul de vedere al controlului de securitate și al controlului documentelor de călătorie, respectiv Poliția Transporturi Aeriene, Serviciul Român de Informații, Poliția de Frontier și Direcția de Sănătate Publică. Aeroportul a eșalonat cele 12 zboruri pe tot parcursul zilei de 09.04, însă toate autocarele au ajuns în același timp în parcarea Aeroportului. Chiar dacă din partea conducerii Aeroportului s-a sugerat ca acestea să fie parcate în partea din spate a parcării pentru a putea asigura distanța dintre persoane, recomandarea nu a fost aplicată de către Poliția de Frontieră.
Totodată, conform conducerii Aeroportului, au existat și pasageri care au fost aduși și lăsați în parcarea privată din fața Aeroportului în dimineața zilei de 09.04, desi aveau programat zbor a doua zi, în 10.04.
„În cursul zilei de 9 aprilie erau programate un număr de 12 zboruri spre Germania cu următoarele trei destinații; berlin, Dusseldorf, Baden – Baden. Aceste zboruri autorizate de statul român trebuiau procesate eșalonat până la ora 22.00. Cu toate că zborurile erau eșalonate de-a lungul întregii zile,dimineața, în intervalul 7.00 – 9.00, au sosit în parcarea privată din fața Aeroportului autocare cu aproximativ 1.800 de persoane. Au existat și pasageri care au fost aduși și lăsați în parcarea privată din fața Aeroportului în dimineața zilei de 09.04, desi aveau programat zbor a doua zi, în 10.04. În data de 08.04 directorul operațional al Aeroportului a făcut o solicitare adresată Poliției Transporturi de a parca autocarele într-o zonă mai îndepărtată a aeroportului și de a păstra astfel o distanța între oameni, dar Poliția Transporturi a dispus ca toate autocarele să fie parcate în dreptul intrării în terminalul Plecări, cu justificarea că este necesar accesul facil la toaletele publice. Această decizie a concentrat un număr impresionant de persoane, în același timp, în fața terminalului Plecări, în același timp.
În memoriu s-a menționat faptul că Poliția Transporturi și administratorul parcării private au gestionat situația de parcare. De asemenea, aceștia au notat că din partea Aeroportul s-a procedat corect.
„Gestionarea situației din parcarea privată i-a revenit firmei GOTO PARKING și Poliției Transporturi. Aeroportul nu are competență în ceea ce privește administrarea parcării. De asemenea, Poliția Transporturi cunoștea numărul persoanelor care au ajuns în parcare și care urmau să se îmbarce în cele 12 curse charter, întrucât deținea listele cu aceste persoane deoarece s-a ocupat de strigarea acestor persoane prin portavoce generând o aglomerare suplimentară. Majoritatea pasagerilor nu aveau bilete de imbarcare si nu cunoșteau destinatia unde pleaca, stiind doar ca merg la munca in Germania. Avand in vedere aeeste aspecte, Aeroportul a luat masurile necesare și toata activitatea in terminalele de pasageri s—a realizat in conformitate cu logislatia aplicabila si cu ordonante militare emise pe perioada situatiei de urgenta și cu respectarea reglementarilor privitoare la distanțarea socială. Consideram ca Aeroportul a actionat corect, a luat toate masurile necesare in zona sa de competenta, a solicitat, inca de la prima ora, firmei GOTO Parking si Politiei Transporturi Aeriene sa ia masurile nocesare.”
Aeroportul a anunțat Consiliul Judetean Cluj si pe toti consilierii judeteni printr-un mail prin care s-a solicitat impunerea luarii de masuri.
„Avand in vedere situatia creata, care a fost gestionata in parcare de catre societatea GOTO Parking si de catre Politia Transporturi Aeriene (in parcarea auto Aeroportul nu are nici o competenta), am solicitat societatii GOTO Parking inca de la ora 7,30 sa ia masurile necesare direct si prin societatea de paza contractata, dar au comunicat ca nu au personal suficient. Datorita faptului ca Politia Transporturi Aeriene si societatea GOTO Parking, care administreaza parcarea, nu au dorit sa ia nici o masura, am anuntat Consiliul Judetean Cluj si pe toti consilierii judeteni, prin e-mailul anexat, prin care am solicitat impunerea luarii de masuri. Urmare a dispozitiilor domnului Prefect Mircea Abrudean, in parcarea privata din fata Aeroportului International Avram Iancu Cluj au sosit doua echipaje ale Jandarmeriei Romane, care insa nu au luat niciun fel de masura de distantare a persoanclor care aeteptau in parcare. In concluzie, Aeroportul a actionat corespunzator in zonele sale de competenta, cu respectarea ordonantelor militare si regulilor privind distantarea sociala, insa in parcarea privata din fata aeroportului, administrata de societatea GOTO PARKING, competenta de mentinere a regulilor referitoare la distantarea sociala revine CONSILIUL JUDETEAN CLUJ, societatii GOTO PARKING si organelor de ordine ale statului, care numai incepand cu data de 10.04.2020 au inteles sa se implice”, se mai arata in memoriu.