Alegeri prezidențiale: Coaliția a stabilit data la care vor avea loc alegerile prezidențiale. Primul tur, pus pe data de 4 mai iar al doilea pe 18 mai. Crin Antonescu rămâne candidatul comun al PNL, PSD și UDMR

by Christian Suciu

Partidele din coaliție s-au pus de acord, miercuri seara, cu privire la datele în care vor fi organizate alegerile prezidențiale: primul tur ar urma să aibă loc în data de 4 mai, în timp ce al doilea tur de scrutin va fi programat pe 18 mai, la două săptămâni după Sărbătorile Pascale. Decizia coaliției urmează să fie adoptată săptămâna viitoare printr-o Ordonanță de Urgență. Conform legii, hotărârea privind stabilirea datei alegerilor se adoptă la propunerea Ministerului Afacerilor Interne şi a Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit unui comunicat al PNL, decizia referitoare la data alegerilor ține cont atât de nevoia ca turul întâi să aibă loc în același timp cu alegerile parțiale din anumite județe ( alegeri pentru primari în 13 comune, pentru Primăriile Bușteni și Zalău dar și Consiliul Județean Bihor) și de nevoia de a nu se suprapune cu Sărbătorile de Paște și Florii. De asemenea, coaliția și-a reafirmat sprijinul pentru Crin Antonescu, rămas în continuare candidatul comun al coaliției de guvernământ pentru funcția de președinte al României.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza