”U” Cluj – Rapid 2-1 – victorie importantă pentru clujeni în Superligă

by Bianca Baraboi

Universitatea Cluj a obținut un succes pe teren propriu, impunându-se cu 2-1 în fața formației Rapid București, în etapa a 24-a din Superligă.

Meciul de la Cluj a început intens, iar gazdele au înscris încă din minutul 7 prin Mamadou Thiam, însă reușita a fost anulată din cauza unei poziții de ofsaid a lui Dan Nistor, cel care a oferit pasa decisivă. Totuși, clujenii au deschis scorul în minutul 20, după ce Aioani a respins spectaculos o lovitură de cap a lui Artean, dar mingea a ajuns la Masoero, care a trimis-o în plasă tot cu capul.

Rapid a reușit să egaleze în minutul 35, prin Tobias Christensen, iar în minutul 52, giuleștenii au trecut pe lângă gol, după ce șutul lui Burmaz a fost prins de Gertmonas. Universitatea a avut o nouă ocazie prin Pașcanu, care a trimis cu capul pe lângă poartă în minutul 70. Golul victoriei a venit în minutul 79, când Mamadou Thiam a înscris și a stabilit scorul final: 2-1 pentru U Cluj.

În urma acestui succes, Universitatea Cluj ajunge la 44 de puncte și urcă pe primul loc în Superligă, fiind urmată de Dinamo și FCSB, ambele cu 41 de puncte. Rapid rămâne pe locul 6, cu 35 de puncte.

sursa: Prima Sport

Te-ar putea interesa si

Comenteaza