CFR Cluj, un nou transfer de la ”Primavera”! Internaționalul de tineret Alexandru Borbei, împrumutat de feroviari până la finalul sezonului

by Christian Suciu

CFR Cluj a oficializat transferul goalkeeper-ului Alexandru Borbei (21 de ani) de la formația italiană US Lecce din Serie A. Tânărul portar ce a strâns trei convocări pentru reprezentativa U20 a României a ajuns la un acord cu reprezentanții clujenilor pentru un împrumut până la finalul acestui sezon. La CFR Cluj, Borbei se va lupta pentru titularizare între buturile clujenilor cu Otto Hindrich, Mihai Popa, Rareș Gal și Mihai Pînzariu.

”Cluburile CFR 1907 Cluj și US Lecce au ajuns la un acord privind împrumutul tânărului portar Alexandru Borbei până la finalul acestui sezon, clubul nostru având opțiunea de cumpărare definitivă!

Crescut la Poli Timișoara, Alexandru a plecat în Italia la Lecce la vârsta de doar 17 ani. Cu aproape 100 de apariții pentru Lecce Primavera, alături de care a ieșit campion al Italiei în 2023, internaționalul român a făcut ulterior pasul la prima echipă. Un obișnuit al naționalelor de juniori ale României, Borbei a evoluat sub tricolor în 12 partide. Îi urăm bun venit la CFR Cluj și cât mai multe reușite alături de echipa noastră!”, au transmis reprezentanții clubului clujean pe pagina oficială de Facebook.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza