Medika TV, singura televiziune medicală din România, abordează o realitate alarmantă: consumul de substanțe interzise care apare la vârste tot mai fragede în România. În contextul în care copii de doar 9-10 ani încep să experimenteze droguri și devin în scurt timp dependenți, în contextul în care 1 din 10 români s-a drogat cel puțin o dată în viață și nu avem suficiente centre în care să fie tratate adicțiile, România trebuie să pună la punct politici concrete, reale de combatere a consumului de droguri.
Emisiunea Medika Antidrog, prezentată de Eugenia Foarfecă, își propune să devină o platformă de informare și conștientizare a acestei probleme majore de sănătate publică. Emisiunea, difuzată în fiecare vineri, de la 20.00, va aborda, printr-o serie de dezbateri, vulnerabilitățile din sistem care permit în acest moment consumul de droguri în rândul copiilor și al tinerilor, dar și planurile concrete ale autorităților pentru combaterea acestui fenomen.
Formatul emisiunii include invitați de marcă din diverse domenii direct implicate în gestionarea crizei drogurilor: reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Poliției, ai INML, ai Ministerului Educației, asociații de elevi și părinți, medici specialiști, psihologi, psihiatri, toxicologi și manageri de spitale. În emisiune vor fi prezentate și mărturii autentice ale foștilor consumatori, care vor împărtăși experiențele lor și provocările întâlnite în procesul de recuperare.
Invitatul primei ediții Medika Antidrog din data de 7 februarie, de la ora 20.00, de la Medika TV este Ministrul Sănătății, Prof. Dr. Alexandru Rafila. Dezbaterea va fi axată pe reorganizarea sistemului de sănătate în ceea ce privește înființarea centrelor pentru tratare a adicțiilor, odată cu desființarea Agenției Naționale Antidrog, pe necesarul de specialiști care trebuie să lucreze în aceste centre, pe modul în care trebuie să fie făcute campanii de conștientizare și informare în școli, dar și pe cum ar trebui să fie făcut managementul pacientului cu adicție în sistem astfel încât să nu existe recidive și care este rolul familiei în depistarea precoce a problemelor cu care se confruntă copilul. “Prin această emisiune, ne propunem să aducem în atenția publicului realitatea dură a consumului de droguri în rândul copiilor și tinerilor, să identificăm problemele și să discutăm despre soluții. Este esențial să avem un dialog deschis și constructiv cu autoritățile, specialiștii și societatea civilă pentru a putea face schimbări reale,” a declarat Eugenia Foarfecă, realizator al emisiunii.
Medika TV, televiziunea medicală din portofoliul Grupului Clever, își reafirmă angajamentul de a aduce în prim-plan probleme critice din societate și de a facilita un dialog constructiv între autorități, specialiști și publicul larg, pentru a contribui, prin informare și conștientizare la găsirea unor soluții eficiente în combaterea dependenței de droguri în rândul copiilor și tinerilor din România.