Martin Scorsese: „Îmi plac foarte mult filmele românești”
Invitat la o emisiune în cadrul Festivalului TCM Classic Film, celebrul regizor Martin Scorsese a vorbit despre filmele care l-au impresionat recent. După ce a menționat câteva producții hollywoodiene, Scorsese a surprins audiența declarând: „Îmi plac foarte mult filmele românești.”
Regizorul a lăudat creațiile unor cineaști români consacrați, precum Radu Jude, Cristian Mungiu, Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, subliniind că acestea au o perspectivă unică asupra realității. Printre filmele menționate, Scorsese a evidențiat Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, regizat de Radu Jude. Despre această producție, el a spus că „te face să vezi lumea altfel”, fiind profund impresionat de mesajul și stilul filmului.
Aplicația cinema-ului românesc în discursul său confirmă faptul că regizorii din România continuă să atragă atenția marilor personalități din industria filmului internațional.
„Mai este un tip care se numește Radu Jude… E ceva. În special „Aferim” pe care l-a făcut în alb-negru și încă unul, de care sunt destul de sigur că nu-i pe gustul tuturor, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”. Ăsta e ceva șocant: ia conținutul politic, cinema-ul, moralitatea, lipsa de moralitate, toate pe ecran și apoi le sparge într-o mie de bucăți și deodată vezi lumea altfel”, a spus celebrul regizor.
Emisiunea a fost distribuită și pe contul de Facebook al lui Radu Jude, care a comentat în limba engleză: „O mare onoare, mai ales pentru o țară în care există o firmă de pază numită Scorseze (sic!) Security.”

Puteți urmări tot interviul cu Martin Scorsese AICI.