Reprezentanții Consiliului Județean Cluj s-au alăturat demersului de a marca Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, celebrată anual în data de 11 februarie, astfel că în seara zilei de marți sediul forului administrativ județean va fi iluminat în culoarea roșie. Inițiativa are rolul de a atrage atenția cetățenilor cetățenilor asupra importanței Serviciului de urgență 112 și a apelării responsabile a numărului unic destinat situațiilor în care sunt puse în pericol viața, proprietatea sau mediul.
”Am răspuns afirmativ invitației organizatorilor de a susține demersurile inițiate, înțelegând pe deplin importanța măsurilor de conștientizare și informare a populației cu privire la apelarea responsabilă a Serviciului de urgență 112. Profit de acest prilej pentru a îndemna clujenii, o dată în plus, să solicite sprijin și să apeleze numărul 112 doar atunci când situația o impune, când e vorba de urgențe reale. De asemenea, cu această ocazie transmit sincere felicitări tuturor operatorilor 112 ai STS și dispecerilor agențiilor specializate de intervenție pentru faptul că sunt în permanență în slujba cetățenilor, contribuind, astfel, la salvarea a numeroase vieți și le doresc, totodată, multă putere de muncă în continuare”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.