Reguli pentru perioada sărbătorilor. Vezi ce ne recomandă autoritățile

by admin

Au mai rămas doar câteva zile până la Paște, iar autoritățile au transmis câteva recomandări pentru această perioadă. Acestea ne sfătuiesc să evităm zonele aglomerate, iar zilele de sărbătoare să le petrecem doar împreună cu rudele cu care locuim în mod obișnuit.

Cât privește pregătirile de Paște, Grupul de Comunicare Strategică le transmite celor care au până în 65 de ani să evite să iasă la cumpărături în intervalul 11:00- 13:00, pentru a permite persoanelor în vârstă să se aprovizioneze cu cele necesare.

„Faceţi o listă înainte de a pleca la cumpărături pentru a limita cât mai mult timpul petrecut în magazine sau pieţe. Mergeţi singur la cumpărături dacă este posibil şi optaţi pentru un interval orar cu risc scăzut de aglomeraţie! Încercaţi să-i ajutaţi pe cei vârstnici sau vulnerabili din familie sau chiar pe vecinii dumneavoastră din aceste categorii de risc. Mergeţi dumneavoastră la cumpărături pentru ei dacă acest lucru este posibil. Folosiţi masca de protecţie şi, dacă este posibil, mănuşi chirurgicale în timpul pe care îl petreceţi la cumpărături”, au transmis autoritățile.

Măsurile de distanțare socială trebuie respectate și în piețe sau supermarketuri.

„Încercaţi tot timpul să păstraţi distanţa fizică faţă de alte persoane din magazin sau din piaţă. Evitaţi orice contact direct. Respectaţi indicaţiile personalului din magazine sau din pieţe cu privire la distanţarea fizică sau la limitarea numărului de persoane din incintă! Este preferabil să optaţi pentru plata cu cardul pentru a nu intra în contact direct cu bancnote şi monede. Apelaţi la cumpărăturile online în măsura în care aveţi această opţiune! Este de preferat să dezinfectaţi ambalajele produselor cumpărate înainte de a le despacheta şi să spălaţi fructele şi legumele înainte de a le depozita. Purtaţi cu dumneavoastră şerveţele nazale şi dezinfectant pentru mâini şi folosiţi-le de fiecare dată când aveţi nevoie”, ne mai sfătuiesc reprezentanții GCS.

Persoanele care prezintă simptome de răceală uşoară sau nu se simt bine sunt rugate să evite să meargă la cumpărături sau în zone publice. Spălatul mâinilor imediat ce se intră în casă rămâne valabil. 

În privinţa petrecerii sărbătorilor, reprezentanţii GCS spun că zilele de Paşte ar trebui petrecute doar cu acei membri ai familiei împreună cu care se locuieşte în mod obişnuit. Nu se merge în vizită și nu se primesc musafiri. Sunt interzise și deplasările la rude, fie că sunt în aceeaşi localitate, fie că locuiesc în alt oraş sau comună. 

„Şi în zilele de Paşte, ieşirile scurte sunt permise pentru activităţi fizice individuale în proximitatea locuinţei şi pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanţele militare. Se menţine interdicţia de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri şi orice alte zone publice”, spun autoritățile.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza